Rotaru, dat din nou la Steaua

2003

Presa centrală susține din nou că finanțatorul Universității Craiova ar putea prelua o altă formație din fotbalul românesc. Mihai Rotaru și-a anunțat intenția de a se retrage de la cârma trupei din Bănie, iar acesta, potrivit Antena Sport, ar fi tentat să investească la CSA Steaua. Totuși, reticența lui Rotaru de a pleca în capitală este dată de faptul că echipa de ligă secundă nu are drept de promovare. Pe 1 mai 2023, va fi votată noua Lege a Sportului, care ar putea remedia situația. În momentul de față există o prevedere la articolul 31 care le interzice cluburilor susținute din bani publici să poată evolua în ligile profesioniste. Nu este prima oară când se speculează că Rotaru s-ar muta la roș-albaștri, dar omul de afaceri a negat, în trecut, această variantă. „Să investesc la CSA Steaua? Nici în glumă nu e bună asta. Stau 9 ani cu Mititelu în spate și acum să-l am pe Gigi Becali? Înseamnă să fiu nebun! E exclus. Singura relație pe care o am cu ei este că Oprița mi-a fost jucător în 2013 sau 2014 și că mă cunosc cu George Ogăraru. În rest, nu cunosc ce fac ei și așa mai departe. M-au întrebat rude, prieteni, tot orașul spune că te duci la CSA Steaua. Mă, sunteți nebuni? Nu există!”, declara Rotaru în primăvara anului trecut. Recent, Universitatea Craiova l-a numit antrenor principal pe Eugen Neagoe și l-a transferat pe mijlocașul Alexandru Ișfan de la FC Argeș. De altfel, Rotaru și-a asumat pe deplin rolul de președinte și a declarat că va efectua și alte transferuri în această iarnă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here