Romanul „Maia”, volumul II, de Ion C. Gociu, Editura Scriitorilor Militari, 2013

344

Aflat la a patra carte, prozatorul şi colonelul în rezervă gorjean Ion C. Gociu vă invită să-i fiţi alături la evenimentul şi spectacolul lansării pe piaţa literară a volumului al doilea ce continuă evoluţia minunatelor sale personaje din romanul de mare succes la publicul cititor MAIA, apărut la Editura Societăţii Scriitorilor Militari din Bucureşti, 2013.

Cu ani în urmă, asistam la debutul său editorial cu volumul de memorii „Din Văianu la Toronto”, semnat neinspirat, cam păşunisto-semănătorist – deşi semănătorismul n-a dispărut – Mugurel Pădureanu-Coarba. La insistenţele şi argumentele mele, viitorul volum de proze realiste „Cireşe amare” a revenit, cum era şi normal, la numele ce i l-au dat părinţii şi Dumnezeu – Ion C. Gociu. Apoi, a rupt gura târgului cu senzaţionalul roman ce se impune rapid a deveni scenariu de film – care-ar avea un succes realmente internaţional – MAIA, volumul I. La volumul al II-lea al romanului „Maia”, am acceptat să-i fiu lector şi unul dintre corectori – ultimul -, bucurându-mă de acest privilegiu. Mă rog, domnia sa nu m-a specificat pentru acest lucru făcut din plăcere şi prietenie. Chiar dacă nu împărtăşesc întrutotul opiniile critice ale scriitorului Zenovie Cârlugea, fie-mi permis a relua un citat din Domnia sa, publicat pe coperta IV: „Dacă primul volum ar sta sub semnul idilicului plin de culoare şi istorie, ce-l de-al doilea s-ar regăsi sub acela al dramaticului factologic şi senzaţional imprevizibil. Felul în care diegeza se întreţese cu dialogul şi descrierea, sub semnul „doricului”, evocarea unor episoade realizate a-cronologic în economia narativă, prin reveniri şi reîntoarceri în timp, fără a pierde din vedere o anumită cursivitate a textului. Precum şi încercarea de a strânge toate apele acestui palpitant scenariu în albia unei viziuni în care literatura şi viaţa se amestecă până la a se confunda – toate acestea propun cititorului un roman antrenant, plin de surprize, scris cu talent şi cu acea învăluire de umanism, dincolo de care destine memorabile şi epoci revolute îşi joacă, pe învolburatele pânze ale istoriei, adevărata lor dramă.” Despre acest al doilea volum s-a scris şi se va mai scrie. Locul lansării de această dată coincide cu acela al primului volum – Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, strada Geneva, Târgu Jiu, Gorj. Iar moderatorii vor fi prof.univ.dr. Ion Popescu-Brădiceni şi prof.dr. Zenovie Cârlugea. Ordinea în care i-am scris pe cei doi critici literari este aleatorie şi o reproduce pe aceea indicată de afiş.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here