România în culori, văzută tocmai din Arizona

381

ioan nicoara (12)Venit tocmai din Phoenix, Arizona, un român care a plecat din ţară de aproape 30 de ani, a vernisat joi, la Târgu-Jiu, o expoziţie de pictură. Evenimentul a avut loc la parterul Direcţiei pentru Cultură Gorj în prezenţa mai multor oameni de cultură şi nu numai. Ioan Nicoară nu expune pentru prima dată în România, dar este primul vernisaj în oraşul lui Brâncuşi.

În 1981, Ioan Nicoară, născut în Sohodol, Alba, a emigrat în Statele Unite ale Americii. Ulterior şi-a dus acolo şi cei patru copii. Chiar dacă au trecut aproape trei decenii de atunci, Nicoară revine cu plăcere în România ori de câte ori are ocazia. Despre pictură acesta povesteşte că este la stadiul de hobby. Nu a absolvit nicio şcoală în acest sens. A făcut două clase la un liceu de artă, dar nu a absolvit cursurile acestea din lipsa banilor.

ioan nicoara (6)Despre oraşul lui Brâncuşi spune că îi place şi că nu se află pentru prima dată aici. „Am mai fost aici în urmă cu jumătate de secol şi am vizitat lucrările lui Brâncuşi şi sper să mai vin peste încă jumătate de secol. Sunt un artist amator, pictez din plăcere, nu am absolvit nicio facultate. Dar culoarea mi-a intrat în sânge şi pictez din plăcere, mai ales acum, că sunt la pensie”, a povestit Ioan Nicoară.

Peisaje din România şi din Arizona

Artistul abordează, în lucrările sale, cu precădere peisajul. O bună parte dintre acestea, peisaje care reprezintă zone din România, le-a pictat din amintire, din dor de ele. A reprezentat şi locuri din Arizona despre care spune că are farmecul ei. Toate lucrările sale sunt lucrate foarte minuţios, redând cu exactitate realitatea, întocmai ca nişte fotografii. Deşi pictează de foarte mult timp, Ioan Nicoară spune că a strâns în jur de 60 de lucrări până acum, pentru că zăboveşte foarte mult la fiecare peisaj în parte. „Este mai mult un peisaj al emoţiei. De cum am intrat în sală am fost surprins de calităţile luministice, coloristice ale picturii sale. În aceeaşi măsură m-a impresionat şi minuţia cu care acestea sunt realizate”, a declarat pictorul Vasile Fuiorea. Expoziţia va rămâne timp de câteva zile la parterul Direcţiei pentru Cultură Gorj.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here