România, evaluată pentru a cincea oară de FMI

319

fmiDelegaţia Fondului Monetar Internaţional îşi începe astăzi a cincea misiune de evaluare în România. Reprezentanţii FMI vor avea discuţii săptămâna aceasta cu Guvernul, sindicatele, dar şi cu partidele aflate în coaliţia de guvernare şi cu cele din opoziţie.

Guvernul a îndeplinit doar patru dintre cele 15 angajamente care aveau drept termen limită sfârşitul lunii aprilie.

 

Astfel, privatizarea sau vânzarea de pachete minoritare la mai multe companii controlate de stat şi recrutarea de manageri privaţi pentru întreprinderile neprofitabile nu au respectat calendarul stabilit de autorităţi cu oficialii Fondului.

De asemenea, Guvernul a convenit cu FMI privatizarea integrală a companiilor Cupru Min şi Oltchim, obiective care au fost şi ele ratate. Este ultima delegaţie a Fondului, condusă de americanul Jeffrey Franks. Locul acestuia va fi luat de olandezul Erik de Vrijer, director adjunct al departamentului pentru Europa din cadrul FMI.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here