România este printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei, raportat la puterea de cumpărare

374

statie pecoRomânia se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potrivit unui studiu Bloomberg pentru 55 de ţări.

În România, preţul unui galon (circa patru litri) de benzină premium este de 6,59 dolari, notează Bloomberg, în timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari. Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achiziţia a circa patru litri de benzină, potrivit analizei, care nu include ţările foarte sărace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi. În funcţie de preţul propriu-zis, România se află în partea a doua a clasamentului, pe locul 34. Ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit „suferinţă la pompă” pe locul al şaptelea în rândul celor 55 de state. În funcţie de preţ, România se află între Singapore (6,7 dolari pe patru litri), locul 33, şi Chile, (6,54 dolari), locul 35. Organizat în funcţie de „suferinţa la pompă”, clasamentul Bloomberg este condus de India (locul 37 în topul general), urmată de Nigeria (50), Indonezia (45), China (42), Bulgaria (31), Thailanda (43), România (34), Africa de Sud (39), Letonia (25), iar pe zece Egipt (52). Pe ultima poziţie, atât după preţ, 0,09 dolari pe patru litri, se situează Venezuela în ambele clasamente Bloomberg. Benzina este cea mai ieftină din rândul statelor analizate, iar impactul asupra venitului mediu zilnic, situat la 28 de dolari, este de numai 0,3%.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here