Riscurile alimentaţiei omului modern

233

riscurile alimentatiei om modernViaţa modernă cu tot ceea ce înseamnă ea nu se mai aseamănă demult cu modelele tradiţionale ale unei alimentaţii sănătoase. Mâncăm oriunde şi orice. Dar într-o zi trebuie să nu mai admitem în viaţa noastră aceste obiceiuri greşite. Omul modern aproape că nu mai găteşte, nu mai mănâncă liniştit şi nu mai face piaţa.

Totul merge într-un ritm alert, iar zilele trec fără ca măcar să simtă că a servit masa în tihnă acasă. Poate doar în week-end are timp pentru el şi familie, dar chiar şi atunci mulţi preferă restaurantul. A devenit o modă ca la sfârşit de săptămână după cumpărăturile dintr-un supermarket, să se servească masa la fast-food-urile sau restaurantele îndrăgite.

Mâncatul la calculator

Indiferent că ne aflăm la birou sau lucrăm de acasă, e mai la îndemână să servim prânzul fără a ne dezlipi de calculator. Ţinând o mână pe mouse şi alta pe furculiţă, mâncăm. Mai butonăm o tastă, mai luăm o înghiţitură de mâncare. Dar, din nefericire acest mod de a servi masa, nu este deloc sănătos, şi nu pentru că ne îmbolnăvim dacă ne aflăm pe biroul unde este calculatorul, ci pentru că nu mâncăm conştient, aşa cum este indicat.

Sfat: o pauză de masă este soluţia. Poate fi şi numai de un sfert de oră. Important e să nu mai fii în faţa calculatorului şi să savurezi mâncarea.

Mâncatul la TV

O parte dintre cei care aleg să mănânce la birou în faţa calculatorului continuă acest lucru şi acasă, în faţa televizorului. Mâncatul în faţa TV este la fel de dăunător ca şi cel în faţa calculatorului.

Sfat: Când te afli acasă nu mai ai nici o scuză atunci când alegi să serveşti masa în faţa TV. Mergi la bucătărie şi mănâncă.

Mâncatul în maşină

Ce comod se mănâncă în maşină! Mergem rapid la un fast-food şi mâncăm cu poftă în timp ce şofăm. Mai stăm la semafor, lucru binevenit pentru ca mâncarea să nu ne intre în ghionturi în stomac. Mâncăm repede pentru a ne ocupa de condus în continuare în linişte fără a avea grija mâncatului.

Sfat: Renunţă la acest lucru. Este ne necrezut că nu poţi sta câteva minute la masă pentru a consuma mâncarea în tihnă.

Mâncatul pe stradă

Distanţa până acasă poate fi mare. Iar comercianţii s-au orientat. Din loc în loc ne întâmpină aşa-numitele covrigării, plăcintării, pizza sau hamburger. În aşteptarea mijlocului de transport, ne potolim foamea cu unul din aceste produse ieftine, dar necalitative, care ne apar în cale

Sfat: Ai răbdare până ajungi acasă. Pune în geanta ta, un fruct, un iaurt sau câteva fructe uscate, iar cu câteva minute de a pleca spre casă, de la birou, de la şcoală, consumă-le. Astfel de preparate de tip fast-food nu vor mai prezenta interes.

Mâncatul fără limite

Stresul, sedentarismul determină multe persoane să se refugieze în mâncare. Porţiile prea mari de mâncăruri prea grase, sau mult sărate sau prea dulci, sunt preferatele celor care mănâncă fără limite, haotic. Şi de aici şi kilogramele în plus, valori necorespunzătoare ale glicemiei, afecţiuni ale inimii sau probleme cu colesterolul.

Sfat: Nu te lăsa prins în capcană, ia atitudine. Fă mişcare, alege să mănânci sănătos, întâlneşte-te cu prietenii. Optimismul te va ajuta să stai departe de obiceiurile alimentare nesănătoase.

E-uri prea multe şi alimente procesate

E mai comod să adăugăm în coşul de cumpărături produse gata preparate sau semipreparate. Astfel scăpăm de gătit. O să spuneţi că e greu să le ocoleşti pentru că magazinele sunt înţesate de acest tip de mâncăruri şi pe deasupra sunt şi atractive. Ideea este să le alegem pe cele care nu conţin foarte multe E-uri periculoase.

Sfat: stai departe de (salamuri, mezeluri, crenvurşti, etc.), sucuri carbogazoase, brânza topită cu adaosuri, iaurturile cu fructe, supele instant, bomboane, prăjituri.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here