3. „Numai frumosul supravieţuieşte şi mântuieşte”
Şi numărul 9 (anul V, nr. 9(57), septembrie 2013, 88 pagini) al „Vetrei Vechi” reuşeşte să-mi ţină ascuţit interesul. Asta fiindcă debutează ex abrupto cu o cronică la celebra carte a lui Andrei Pleşu: „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. Stelian Gomboş o consideră „cartea anului” pe 2012 ca şi Nicolae Manolescu (?!), copleşit, chipurile, de înspăimântătoarea bibliografie a volumului de la „Humanitas” (pentru această importantă editură lucrează, la un tratat, şi redactorul acestor note, ca şi fiul său, Silviu D. Popescu, care îi va încredinţa în curând romanul „Consumatorii de lotus” – n.m., I.P.B.).
Fostul meu colaborator de la „Unu”, Ilie Rad, îşi continuă convorbirea cu Ion Brad. Reţin o excelentă definiţie a poetului ca „bijutierul care montează perle, născute din rănile şi suferinţa scoicilor, nevăzute; dar el însuşi e pescuitorul chinuit cu plămânii sufocaţi, cu sângele năvălindu-i pe nas ca pâraiele”.
În casa editorului grozav de priceput şi neobişnuit de altruist, Virgil Bulat, am primit cu autograful său, astăzi de mare preţ, „Jurnalul fericirii” şi „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt, despre care – repet – am semnat un studiu în revista „Tabor”. „Nicu Steinhardt – o cităm pe Claudia Vaşloban – reprezintă un mare câştig moral, spiritual, ştiinţific, artistic, literar, documentar”, la care subscriu entuziast.
Comentariul lui Cucu Andrei la volumul „Creştetul gheţarului” de Constanţa Buzea, mă reîntoarce, pe mine însumi, în anii mei de început poeticesc de la „Amfiteatru”, unde am fost colaborator o vreme şi apoi la întâlnirea de la Târgu-Cărbuneşti, când i s-a decernat Premiul Naţional de Literatură „Tudor Arghezi” de către U.S.R. Într-adevăr Constanţa Buzea, a cărei prietenie specială o regăsesc într-o corespondenţă de patru-cinci ani, a fost/este/va fi o poetă de introspecţie, iar ca autoare de jurnal o descifratoare a suferinţei atroce, a uriaşei nefericiri ca mamă, soţie, noră, creatoare revoltată pe destin.
Lina Codreanu consemnează pe marginea masivului tom al criticului Emilian Marcu: „Vitrina cărţilor”, în care maestrul include şi două cronici la „Utopiile mele i/reversibile” şi la „Serile mele de la Brădiceni”, antologii din întreaga-mi operă lirico-dicţională. Şi-i dau dreptate când opinează că Emilian Marcu se înscrie printre „dirigiutorii de conştiinţă şi de gust literar”; „posedă simţul valorii şi s-a profesionalizat în notaţii lectoriale, consecinţă a condiţiei sale de formator al cititorului”.
Printre cei comentaţi stau la loc de frunte şi comilitonii mei dragi şi vechi, de transmodernism, Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru (laureat al Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei Serile la Brădiceni), Aureliu Goci, Vasile Tărăţeanu, Ion Gheoghe Pricop, Valeriu Stancu, Emanuela Ilie.
Emilian Marcu şi „Vitrina cărţilor” vor ajuta la decelarea, în perspectivă, a unor capodopere literare şi vor nuanţa cunoaşterea dinamicii vieţii literar-culturale a României de după 1990.
Luminiţa Cornea îl provoacă la o convorbire duhovnicească pe Î.P.S: Ioan Selejan. Gestul l-am realizat şi eu cândva, urmarea fiind unul din capitolele cărţii mele „Întâlnirea cu aproapele nostru. II. Muntele şi Apa”. În viziunea acestui eminent părinte arhiepiscop comunicarea este o comuniune sfântă; bucuria naşterii pătrunde întreaga substanţă a creaţiei; toiagul păstorului din Betleem nu reprezintă altceva decât un axis mundi în jurul căruia s-a creat lumea; magii i-au adus lui Hristos aur, smirnă şi tămâie, iar Iisus ne aduce pace şi bunăvoite darurile veşniciei, dar şi darul naşterii întru veşnicie.
In C. Gociu publică la „Starea prozei” „Cum mai trece timpul”. Antonio Miranda (Brazilia) îi aduce un elogiu lui Konstantinos Kavafis, un poet pentru care am eu însumi un cult evident, din care subliniez, precizând că gândesc similar, un vers emblematic: „numai frumosul supravieţuieşte şi mântuieşte” şi o definire a poeziei: „poezia ca formă de perversiune sublimă”.
Ion Popescu-Brădiceni
