Pe data de 25 aprilie 2003 m-am dus la bunul meu prieten şi fost coleg la Şcoala Pedagogică din Târgu-Jiu, la profesorul Ghiţă Câlniceanu cu care am hotărât să ne revedem colegii claselor A şi B promoţia 1953 la fosta noastră şcoală la ora 10.00.
Am anunţat pe toţi colegii care erau în viaţă pentru revedere după 50 ani de la absolvire. A adus Ghiţă şi un fotograf unde am fost fotografiaţi pe scara de la intrare în şcoală având în mijlocul nostru pe distinsul profesor doctor Gheorghe Gorun care în fiecare an ne-a primit cu mult drag. Anul acesta pe 25 mai nu a mai putut fi cu noi deoarece în aceiaşi zi a fost şi Simpozionul Naţional Petre Brâncuşi la ediţia XI Târgu-Jiu, unde a fost invitat să participe unde a prezentat o lucrare a dumnealui şi când a plecat a lăsat scris:
Stimate domnule profesor Gh. Câlniceanu
Vă rog să transmiteţi colegilor dumneavostră şi gândul meu, Dragi venerabili colegi vă stimez şi vă iubesc pentru devotamentul domniilor voastre faţă de şcoala noastră. Vă respect pentru demnitatea ce vă caracterizează şi vă doresc să vă întâlniţi mulţi ani de aici înainte. Dumnezeu să ne ocrotească în tot ceea ce facem şi un gând special pentru domnul Sandu Ciolacu. Vă rog onorabile dascăl să primiţi nemărginita mea preţuire pentru toate cuvintele preţioase şi frumoase pe care le rostiţi an de an despre dascălii dvs., despre colegii dvs. Şi despre mine.
Prof. Gh. Gorun
După ce am fost fotografiaţi pe scara şcolii, am mers în sala de clasă în care am intrat în fiecare an la revederile anuale unde am propus să treacă la catedră, să citească catalogul clasei A, profesorul Caie Dragotă şi pentru clasa B profesorul Ghiţă Câlniceanu. Apoi am propus a ţine momentul de reculegere pentru cei 33 colegi care au decedat, iar colegul profesor Petrică Popescu a dat citire revederii noastre scrise de Caie Dragotă pentru revederea de 50 ani de la absolvirea Şcolii Pedagogice de Învăţători din Târgu-Jiu.
Şi dacă colegul nostrum Caie Dragotă a decedat m-au propus pe mine învăţător Sandu Ciolacu să iau loc la catedră ca să citesc catalogul clasei A. Şi când am citit catalogul colegului care şi-a aunzit numele s-a sculat în picioare a spus prezent şi îşi spune realizările din odiseia vieţii lui cât şi neîmpliniri dacă a avut. Şi când şi-a aunzit numele strigat Ghiţă Scurtu a dat citire manuscrisului în care era şi o poză de una din revederile noastre şi a dat la toţi colegii de la ambele clase.
Aşa a precedat şi colegul Neluţu Pătrăşcoiu de la clasa A care a dat citire unei poezii şi a dat la toţi colegii poezia cu titlul DOR DE TATA pe care o scriu în acest articol.
Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI
Ce gingaşe şi sună bine
TĂTICULE, mi¬-e dor de tine.
Dar anii trec şi deodată
Nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ
Dar şi aşa sună bine,
TATĂ, … îmi este dor de tine.
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac
Din TATĂ, tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol
BABACULE, …. Mai dă-mi un pol.
Dar viaţa e ca un foc de paie,
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată
TATAIE…. ia mai las-o baltă.
Şi-n anii care-ţi mai rămân
Te vor numi, doar AL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte
BĂTRÂNE, … ce-ţi mai trebuieşte
Copile, tu să ai ştiinţă
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
Dar fă-mi acum, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie
TĂTICULE,… îmi este dor de tine.
Profesor, Neluţu Pătrăşcoiu
Dar nici colegul de la clasa B nu s-a lăsat mai prejos şi a venit cu o poezie pe care a scris-o la el acasă la Borăscu şi a dat-o la toţi colegii din clasă atunci când şi-a aunzit numele strigat din catalog şi după ce a spus colegilor despre viaţa lui a dat citire poeziei.
60 DE ANI
Pe unde doamne au trecut
Că nu mi se pare demult.
Dascăli în ‘53 deveneam
Şi în lumea largă toţi bucuroşi plecam.
După anii de când eram copii
Au venit multe necazuri dar şi bucurii.
Familii toţi ne-am făcut
Cu dragoste copiii i-am crescut şi educat
Oamenii de nădejde societăţii am dat.
Acum, anii palizi ai vieţii îi simţim
Noi dorim să fim sănătoşi şi să nu îmbătrânim.
La emoţionantele întâlniri anuale
Din toată inima simţim că-ntinerim.
La aceste revederi, ne sărutăm ne îmbrăţişăm
Pentru că nu se ştie cât pe acest pământ mai stăm,
Doresc ca în această zi de 25 mai, zi de primăvară
Să ne aducă fericire sănătate şi la anul să revenim iară.
Iar despre mine ce să vă spui?
Că în gospodorie, fiecare cu treburile lui.
Iar acum am o mână tremurândă
Se mişcă parcă-ar fi flămândă
Ţuică câteodată îi dau
Ca tremuratul să îl iau
Dar că face tot ce vrea
Nu ţine cont de vârsta mea.
Profesor Sever Enache
La această revedere după 60 de ani de la absolvire când s-a strigat catalogul cei care am fost în sala de clasă am spus present şi fiecare am fost mulţumit că bunul Dumnezeu ne mai ţine în viaţă când toţi am ajuns cu vârstele de 79 şi 80 de ani. Aşa cum s-a hotărât în anul 2003 după 50 de ani de la absolvire ca să ne revedem în fiecare an în ultima sâmbătă din luna mai, eu am respectat această hotărâre. Dar cu spijinul bunului meu consătean şi prieten adevărat profesorul Gheorghe Călescu cu care am fost colegi de clasă la Şcoala Primară, la Gimnaziul Unic şi la Şcoala Pedagocică de Învăţători. Şi dacă pentru mine s-a îndrăgostit un afurisit de rheumatism care s-a localizat în regiunea lombară şi la piciorul drept, merg spijinit de un baston, dar la toate revederile profesorul Călescu m-a luat cu maşina de la poarta casei mele să participăm la revederi pentru care eu îi mulţumesc şi îi urez sănătate.
Învăţător Sandu Ciolacu
