Reţeta zilei – Supă de praz a la grec

1168

retetaIngrediente:

450 grame praz – 2 morcovi – 1 mănunchi ţelină verde – 1/2 cană ulei de măsline – sare şi piper, după gust.

Mod de preparare:

– Se curăţă morcovii şi prazul, se taie apoi în cubuleţe mici şi se toacă fin ţelina;

– Se încinge uleiul într-o oală de supă, se rumenesc uşor legumele, se cuprind apoi generos cu apă şi se lasă la fiert până ce sunt bine gătite.

– Separat se pregăteşte un concentrat de supă cu ou şi zeamă de lămâie, aici fiind nevoie de 1 1/2 cană zeamă de carne, 2 ouă, sucul de la 1 lămâie şi puţină făină albă;

– Se amestecă făina cu sucul de lămâie, se bat ouăle apoi împreună cu făina şi sucul de lămâie şi se adaugă zeamă de carne amestecând încontinuu. După omogenizare, se toarnă compoziţia rezultată în oala cu supă fierbinte de praz, pusă deoparte, se amestecă bine şi se poate servi.

Dacă supa se doreşte a fi mai puţin consistentă, atunci puteţi renunţa complet la făina albă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here