Reţeta zilei – Dovlecei umpluţi cu carne

461

Ingrediente:

3 dovlecei, 200 g carne, 50 g orez, sare, piper, 1/2 l suc de roşii, 100 ml smântână, 30 g făină, mărar, cimbru

Mod de preparare:

Dovleceii se curăţă subţire de coajă, se taie în jumătăţi, pe grosime, iar cu rondeaua sau cu linguriţa, li se scoate numai miezul cu seminţele, lăsând marginea cât este de groasă. Jumătăţile de dovlecei se umplu cu tocătură (dacă mai rămâne tocătură, se pot umple 1-2 ardei care se vor fierbe împreună cu dovleceii) şi se aşează în cratiţă, unele lângă altele, orizontal; se toarnă peste ele sucul de roşii şi circa 1/4 l apă fierbinte şi se lasă să fiarbă 30-40 minute, acoperite, la foc mic; după 20 minute se întorc în sos. Când dovleceii sunt fierţi se freacă făina cu 2 linguri de apă rece sau suc de roşii şi se amestecă în sos, lăsându-l să fiarbă câteva clocote, ca să se lege. În sos se pun o ramură de cimbru şi 2-3 linguri cu ulei, potrivindu-se gustul cu sare. Cratiţa se ia de pe foc şi dovleceii se presară cu mărar tăiat mărunt.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here