Ingrediente
1 linguriţă zahăr
15 ml suc de lime
1 fir mentă
60 ml apă minerală
60 ml rom
60 ml vin spumos (şampanie)
5 cuburi de gheaţă
Preparare
1. Într-un pahar se pune zahărul, sucul de lime şi menta. Se freacă totul cu pistilul, astfel încât menta să-şi lase aroma (nu striviţi prea tare frunzele, mai mult apăsaţi ferm pe ele).
2. Se adaugă apa minerală şi se amestecă rapid cu o linguriţă să se dizolve zahărul.
3. Se adaugă romul şi şampania.
4. Se umple paharul cu cuburi de gheaţă. Se serveşte imediat.