Reţea nouă de apă potabilă şi sistem de încălzire modern, pentru şcolile din Târgu-Jiu

548

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va face o serie de noi investiţii la reţelele existente de apă şi căldură din şcolile din oraş. Cele mai recente proiecte adoptate în ultima şedinţă de Consiliu Local prevăd instalaţii noi de încălzire la Şcoala Gimnazială Nr. 7 şi înlocuirea reţelei de apă potabilă la Colegiul Naţional “Spiru Haret”.

Reţeaua de apă potabilă din incinta Colegiului Naţional “Spiru Haret” din Târgu-Jiu va fi înlocuită. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a lucrărilor este de 74.471 lei, montându-se trei noi ţevi de mai multe dimensiuni, doi hidranţi de incendiu şi trei cămine vane. Durata de execuţie a lucrărilor din momentul debutului acestora este de trei luni.
„Reţeaua de apă potabilă din incinta unităţii de învăţământ care alimentează cele şase clădiri are o vechime de peste 40 de ani şi pierderile mari de apă ce duc la cheltuieli foarte mari. Realizarea investiţiei este oportună pentru a elimina pierderile şi a reduce cheltuielile cu apa a unităţii de învăţământ. Reţeaua de apă va fi realizată din ţeavă de polietilenă de înaltă densitate PEHD SDR 17,6 cu diametrul de 110 mm, 63 mm, 32 mm, cu o durată de viaţă mai mare decât ţevile din oţel”, se arată în referatul întocmit de Serviciul Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Sistem nou de încălzire de 361.000 de lei
De lucrări de înlocuire a reţelelor, de această dată,a celor de furnizare a încălzirii, va avea parte şi Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Târgu-Jiu. Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei prevăd cheltuieli estimate de peste 361.000 de lei, bani ce vor fi cheltuiţi pentru achiziţionarea a trei centrale termice, respectiv două de 60 kw şi una de 33 kw, dar şi instalaţii de încălzire pentru corpul şcolii, laboratorul de informatică, corpul de ateliere şi cele de grupuri sanitare pentru elevi. Din momentul demarării lucrărilor, acestea vor dura circa trei luni de zile.
Referatul întocmit de Serviciul Investiţii şi înaintat spre aprobare în Consiliul Local prevede: „În prezent, încălzirea Şcolii Gimnaziale Nr. 7 este asigurată de sobe de teracotă şi convectoare cu gaz. Sobele de teracotă au o durată de funcţionare de peste 30 de ani, sunt într-o stare avansată de degradare şi nu mai pot fi reparate. De asemenea, consumul de combustibil este mare, instalaţiile actuale nu asigură încălzirea tuturor spaţiilor, sunt neautomatizate şi nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Se propune ca încălzirea spaţiilor să se realizeze cu echipamente termoenergetice cu randamente ridicate, prin producerea centralizată a agentului termic, echipamente automatizate care să asigure o flexibilitate în funcţionare, în raport cu programul de desfăşurare al activităţilor şcolare”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here