Restructurări în Bănie. Iunie, luna despărțirilor

877

Universitatea Craiova continuă despărțirile de vară. Oltenii au anunțat și plecarea lui Sergiu Hanca (31 de ani) de la club. Mijlocașul de bandă a venit în Bănie în vara anului trecut și s-a dovedit a fi una dintre cele mai neinspirate mutării realizate de oficialii craioveni. Hanca a bifat doar 16 meciuri în toate competițiile, a marcat un gol și a dat o pasă decisivă în perioada petrecută în alb-albastru. „Să-i urăm succes lui Sergiu Hanca“, a fost comunicatul sec al reprezentanților clubului la anunțarea despărțirii. Bogdan Mitrea, Ivan Martic, Valerică Găman, Ionuț Vînă și Rivaldinho sunt fotbaliștii cărora clubul le-a reziliat înțelegerile. Surprinzător sau nu, ultimii doi au semnat cu echipa campioană a României, Farul Constanța, formația pentru care au mai evoluat în trecut. Modificări au loc și la nivel administrativ. După o viață în fenomen, Sorin Cârțu (67 de ani), președintele Universității Craiova și-a anunțat retragerea din fotbal la finalul săptămânii trecute. ,,Nu am fost într-un confort maxim și m-am simțit elefănțel printre porțelanuri. Am fost ajutat de un colectiv al clubului foarte bun și foarte pregătit. Nu eram pe confortul meu pentru că-mi plăcea să stăpânesc toate lucrurile. Îmi și cer scuze acum pentru că am apărut în fața mass-media reținut și nu întotdeauna am vorbit cu expertiza pe care o aveam în fotbal. Am vorbit diplomatic, le-am luat apărarea jucătorilor pentru că nu mi-a plăcut să fiu în centrul unor polemici interne”, a transmis Sorin Cârțu. Cel mai probabil, rolul său va fi absorbit de Mihai Rotaru, finanțatorul formației din Bănie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here