O nouă reconstituire a Drapelului Revoluției din 1821(1) , steag al Țării Românești, simbol al unității naționale
Reconstituirea oricărui document, înscris, obiect sau simbol ce are legătură cu istoria națională, indiferent de momentul refacerii lui, este o bucurie uriașă, dar și un omagiu adus celor care au zidit, cu jertfe imense, statul național român modern sau care au păstrat, din Antichitate, apoi în Evul Mediu și epoca modernă, statalitatea, credința strămoșească, limba și hotarele țării, atât cât s-a putut. Apropiindu-ne cu pași repezi de bicentenarul Revoluției din 1821, prioritatea, în ceea ce ne privește, a fost să punem la punct câteva aspecte de amănunt, dar destul de importante, legate de anul 1821, astfel încât să putem omagia și comemora evenimentele acelor vremuri, dar și pe cei care s-au jertfit pentru națiunea română și Biserica strămoșească, având ca unic obiectiv reclădirea statalității grav afectată de veacul turco-greco-levantin (fanariot).
Un obiectiv important în această direcție a fost o refacere a drapelului revoluției din 1821. Înainte de a explica micile noastre observații și modificările aduse imaginii de ansamblu a drapelului, trebuie să reamintim că cea mai recentă copie a acestui drapel a fost realizată în 1981(2), când se împlineau 160 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, de către soții Olivia și Alexandru Strachină. Soții Strachină au reprodus drapelul revoluției la dimensiuni reale, în tehnica broderiei după un model pictat, pe pânză din mătase românească, foarte fină. Precizăm că Olivia Strachină a fost și va rămâne unul dintre cei mai buni autori de reproduceri români, poate singura de foarte mare valoare la noi din țară, iar munca sa se regăsește nu doar în facsimilul drapelul revoluției din 1821, ci și în reconstituirea unui număr foarte mare de documente, o bună parte dintre ele aflate la Muzeul Național de Istorie al României. Pentru acel moment, anul 1981, imaginea drapelului Revoluției din 1821 era tulburătoare. Aveam cu toții în fața ochilor un document istoric excepțional, la scara 1/1, un document programatic al unor vremuri de glorie care au pus temelia viitorului stat român modern, al cărui edificiu a început să se ridice începând cu 24 ianuarie 1859 pe această temelie deja clădită în 1821. Totuși reconstituirea, chiar dacă era de calitate, a păstrat unele erori prezente în imaginea inițială. Asupra acestui aspect vom reveni cu precizările cuvenite ceva mai jos. Reproducerea propusă de soții Strachină avea în vedere și ciucurii agățați la hampa drapelului, redați și ei conform descrierilor istoricilor care s-au ocupat de studierea acestui document extrem de important. De altfel, soții Strachină aduc în atenția noastră principalele surse de studiu utilizate în reconstituirea drapelului, făcând trimitere la lucrarea lui P.V. Năsturel și la studiile dedicate steagului revoluției aparținând istoricului Gh.D. Iscru. Steagul reconstituit de Olivia și Alexandru Strachină aduce în atenție culoarea de fond a drapelului, descrisă și în cartea lui C.D. Aricescu(3) ca fiind albastrul. Explicația acestei culori, albastrul, este oferită de către cei doi soți care au realizat facsimilul în urma cercetării întreprinse de ei, și arată că ea provenea de la o pânză de culoare albastră, aplicată ulterior momentului 1821, mai precis „în preajma anului 1882“, „ca măsură de consolidare și conservare“(4) a steagului care devenea, după ani de zile de păstrare în condiții improprii, piesă de muzeu. Și totuși, așa cum au prezentat-o în 1981 Olivia și Alexandru Strachină, culoarea inițială a drapelului propusă de restauratori în 1981, era albastrul, dar un albastru pal, o nuanță obținută de cei doi soți prin mai multe vopsiri, spălări și decolorări, pentru a se ajunge la o nuanță cât mai apropiată de culoarea posibil originală a pânzei de fond, cum considerau domniile lor. Această nuanță de albastru pal, „un havachiu“, cum era denumită în epocă, era, conform cercetărilor celor doi soți Strachină, transparentă, translucidă, pentru ca, întrucât drapelul era pictat doar pe o singură parte, pânza să permită, prin finețea texturii sale, a mătăsii „havachii“, să poată fi văzute simbolurile pictate pe el și pe partea cealaltă. Din acest motiv precizarea lui Aricescu, care a avut în față acest steag, este că mătasea era de „culoare albastră“(5). Dar, așa cum va reieși din cele expuse mai jos, Aricescu văzuse acest drapel după ce fusese aplicată pânza de culoare albastră pe reversul flamurii, cu mult timp înainte de anul 1873. Și mai avem o precizare importantă, venită de la același istoric obiectiv, C.D. Aricescu, și anume că au existat două steaguri care au fost sfințite în București în timp ce Tudor era Domn al Țării, în ziua de 15 Mai 1821, la Mitropolie(6). Dacă erau identice sau nu, nu avem cum să știm. Avem cu certitudine descrierea unuia dintre ele, steagul cel mare, simbolistica acestuia, prezentarea completă a registrului iconografic, lucru esențial și care ne-a permis și nouă o reconstituire a sa, cum au făcut-o și alții înaintea noastră(7).
Verificând cu atenție toate studiile despre drapelul Revoluției din 1821 avute la dispoziție, am înțeles că pânza pe care s-a pictat întreaga imagine, în 1820, nu era albastră, nici măcar în nuanțe de albastru pal, translucid, ci „era din mătase albă, fină, în mod voit necăptușită… pentru ca prin transparență simbolurile să poată fi văzute din ambele părți“(8). Pentru argumentarea deciziei noastre de a opta pentru o pânză albă, aducem în atenție, pe lângă precizarea făcută de P.V. Năsturel în 1903(9) și A Metzulescu în studiul citat și de noi, informație dezvoltată de Gh. D. Iscru, și mărturia unui contemporan al acelor evenimente. Este vorba despre lt-colonel D. Papazoglu, în vârstă de 12 ani în 1821, și care a văzut cu proprii săi ochi acest drapel, în plină zi, de la fereastra casei părinților săi, când Tudor Vladimirescu se pregătea să părăsească Bucureștiul, în ziua de 10 mai 1821(10). Tudor Vladimirescu, căpitanii săi și pandurii fac un popas pentru a se închina la Icoana Praznicului Nașterii Maicii Domnului, în fața Bisericii Zlătari, care se afla în fața hanului în care locuia familia Papazoglu, pe actuala Calea Victoriei. Este momentul în care martorul, Dumitru Papazoglu, i-a văzut pe Tudor Vladimirescu și pe pandurii care-l însoțeau alături de drapelul Țării de la acel moment, cel al Revoluției, Tudor fiind atunci Domnul Țării. Ofițerul de mai târziu, lt.-colonel D. Papazoglu, în vârstă de 73 de ani în 1882, mărturisește nu numai că acela este steagul(11) ținut de un căpitan al lui Vladimirescu, cu siguranță Ianache (Ion)(12) Cacalețeanu, purtătorul drapelului, pe care chiar Tudor l-a desemnat în acest sens, și care era și comandant al tunarilor lui Tudor, ci mărturisește și că, în Mai 1882, steagul era căptușit deja, cu ani buni în urmă, cu acea pânză albastră care a modificat întreaga flamură. De acest fapt, bătrânul ofițer Papazoglu, martor ocular al evenimentelor, îl învinuiește pe fiul lui Ianache Cacalețeanu, maiorul George Cacalețeanu, despre care scrie: „fie-mi permis a arăta regretul meu că nu trebuia d. maior Cacalețeanu a-l căptuși cu mătăsăria ce s-a văzut pe dânsul și prin care s-a lăsat loc la multe prejudicii, fiindcă pentru un astfel de scump odor nu se permite nimănui a-l cârpi, ci trebuia lăsat în zdrențele și rupturile lui…“(13) . În concluzie, pânza albastră, căptușeala steagului, s-a făcut cu mult înainte de 1882, când drapelul a fost predat unei delegații sosite la Craiova de la București(14), din ordinul regelui Carol I, și putem să plasăm acest moment cu mult înainte de 1873, atâta vreme cât Aricescu îl descrie ca fiind albastru, atunci când l-a văzut, cu cel puțin un an înainte de publicarea lucrării sale despre 1821. Numai în acest mod ne putem explica de ce există pe steag nuanța de albastru, atât de pregnantă, acel „havachiu” despre care vorbesc soții Strachină.
Soții Strachină au reprodus într-o reprezentare foarte bună drapelul Revoluției din 1821. Totuși, în reproducerea lor s-a păstrat imaginea oferită de studiile anterioare, drept care unele erori au fost perpetuate. Credem că acest fapt s-a datorat exclusiv atenției pe care au acordat-o cei doi restauratori reproducerii fidele a imaginii steagului, așa cum este ea prezentată în cartea colonelul P.V. Năsturel(15). Rezultatul acestei munci migăloase a fost redarea cât mai aproape de adevăr a flamurii Țării Românești, atunci, în 1981, când ne aflam la 160 de ani de la Revoluție. Cu un an înainte se aniversaseră 200 de ani de la nașterea lui Tudor Vladimirescu. Reconstituirea steagului Revoluției din 1821, în 1981, aducea un plus de greutate celor 160 de ani împliniți atunci.
Deci, în baza unor verificări amănunțite, noua reconstituire a drapelului Revoluției din 1821, steagul cel mare, noi am plecat de la ideea că o pânză translucidă, o mătase fină pe care să se picteze, este aproape imposibil de găsit. Din aceste motive am hotărât că varianta cea mai bună pentru a scoate în evidență iconografia și mesajul drapelului este ca pânza să fie albă, cum fusese și cea inițială, un material din fibre naturale și cu o țesătură destul de deasă, rezistentă în timp pe care să se țeasă o broderie. Astfel, tocmai în acest scop, am procurat o pânză fină, de nuanță ivoar, iar, spre surpriza noastră, am obținut un rezultat foarte bun în ceea ce privește contrastul la îmbinarea culorilor. Dimensiunea drapelului a fost o altă problemă, pentru că originalul avea 185 x 152 cm. Posibilitățile noastre tehnice nu permiteau o lucrare la asemenea dimensiuni. Nu aveam pictor, era nevoie de unul foarte talentat și cu har în pictarea icoanelor(16). Timpul nu ne permitea și, cu siguranță, costurile ar fi fost mult prea mari. În consecință, am hotărât că, în condițiile date, cea mai bună soluție era, cum am precizat anterior, broderia computerizată, proiectul fiind executat pe calculator, printr-un program special. Am optat pentru această tehnică în primul rând pentru că permite redarea cu finețe a imaginilor, care, pentru noi, era prioritară. În al doilea rând, o broderie asistată de calculator se realizează într-un timp relativ scurt în comparație cu pictura. În al treilea rând, ținând cont de rezistența relativ redusă în timp a picturii pe pânză, chiar și în situația în care este de foarte bună calitate, aceasta nu era o cale de abordat. Astfel, broderia computerizată oferea condițiile optime pentru realizarea acestei lucrări extrem de importante pentru istoria națională și bisericească a românilor, având în vedere și mesajul care se desprindea din acest document programatic(17) și pe care noi trebuia să-l punem în evidență. Acest mesaj ținea de valoarea documentului (drapelului) ca esență a ideii de unitate. În cele din urmă, ținând cont de posibilitățile tehnice pe care le aveam la dispoziție, ale mașinii de brodat, precum și de timpul ce trebuia să-l alocăm, am adaptat dimensiunile drapelului la aproximativ jumătate din mărimea originalului.
Lucrul cel mai important de realizat era iconografia drapelului, în integralitatea ei, descrisă de Aricescu, Metzulescu, Ghibu și Năsturel, imagine de ansamblu care trebuia refăcută după rânduiala canonică, după cum vom explica mai jos. Studiul lui Aurel Metzulescu, publicat de Nicolăescu Plopșor în 1941, a ajutat cel mai mult la identificarea imaginii corecte a drapelului, întrucât sunt publicate și două planșe în cadrul lui, precum și explicațiile lor, după cum am arătat și vom mai explica și mai jos, la momentele cuvenite.
(Va urma)
Adrian Gh. Iscru
(1)Primele cercetări detaliate ale drapelului Revoluției din 1821, însoțite de un studiu științific, aparțin istoricului Gh. D. Iscru, urmate de reconstituirea drapelului, în tehnica broderiei după un model pictat, în scară de 1/1, lucrare care aparține soților Strachină, Olivia și Alexandru. Urmează, în noiembrie/decembrie 1981, publicarea cărții Î.P.S. Nestor, Mitropolitul Olteniei, Descătușarea, în Ed. Mitropoliei Olteniei, la Craiova, care cuprinde și ea un studiu detaliat și integrat lucrării citate, la paginile 123-135.
(2)Olivia și Alexandru Strachină, Reconstituirea steagului revoluției române din 1821, în Revista Arhivelor, nr. 2/1981, pp. 213-216. Studiul conține planșe foto. Olivia Strachină amintește în studiul său că, înaintea reproducerii făcute de ea, au mai fost și alte reconstituiri ale drapelului. Drapelul reconstituit de Olivia și Alexandru Strachină a fost sfințit în prezența vrednicului de pomenire Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 1991, la Biserica Domnița Bălașa din București. La slujbă au participat profesorul și istoricul Gh. D. Iscru, Olivia Strachină, subsemnatul, împreună cu fratele meu, Teodorin, și câțiva enoriași prezenți întâmplător, rămași după Sfânta Liturghie. Bucuria cea mare, pe lângă sfințirea steagului, care, din cauza mărimii sale, a fost întins pe jos în fața Sfântului Altar, a fost afirmația Părintelui Patriarh Teoctist, care, abia atunci cunoscându-se cu profesorul Iscru, i-a mărturisit acestuia, cu blândețea-i binecunoscută și cu bucurie: „Sunt foarte bucuros să vă cunosc, domnule profesor. Vă citesc de mult…“.
(3)C. D. Aricescu, Istoria Revoluțiunii Române de la 1821, Ed. Tipografiei Române G. Chitiu și I. Theodorian, Craiova, 1874, p. 188 și 230, inclusiv nota 2 aceeași pagină.
(4)Olivia și Alexandru Strachină, op. cit. p. 215.
(5)C. D. Aricescu, op. cit., p. 188.
(6)Idem, p. 230, inclusiv nota 2.
(7)Prima reproducere a drapelului Revoluției din 1821, care stă și la baza reproducerii ulterioare a colonelului Petre V. Năsturel, publicată la 1903, îi aparține unui anume pictor Stoica și este precizată de Aurel Metzulescu în studiul său Steagul lui Tudor Vladimirescu, publicat de Nicolăescu Plopșor, în revista Oltenia – Documente, Cercetări, Culegeri, Cartea a II-a, Craiova, 1941, p. 136.
(8)P.V. Năsturel, Steagul, Stema Română, Însemnele domnești, Trofee, Cercetare critică pe terenul istoriei, București, 1903, p. 45. Unde textul autorului confirmă că „pânza era de mătase albă foarte fină, căptușită cu mătase albastră”. Aceeași informație o găsim și la A Metzulescu, op. cit, 136. Informația este preluată și de Gh. D. Iscru, Revoluția română din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, Casa de Editură și Librărie „Nicolae Bălcescu“ și Editura „Geto-Dacii“, București, 2017, p. 287, unde autorul precizează că pânza albă din mătase fină „era în mod voit necăptușită…”. Năsturel și Metzulescu ne indică faptul că flamura drapelului era „căptușită cu mătase albastră” pe verso. Dar, după cum e va înțelege din explicațiile ce le vom da, căptușeala a fost pusă ulterior anului 1821, deci nu a fost de la început.
(9)P.V. Năsturel, op. cit, , p. 45.
(10)Retragerea din București a lui Tudor, cu întreaga sa armată, s-a petrecut în după-amiaza zilei de Duminică, 15/27 Mai 1821, după slujba de la Mitropolie în care au fost sfințite steagurile despre care amintește C.D. Aricescu.
(11)Mărturia lt-colonelului Papazoglu se referă la același steag pe care l-a văzut și Aricescu în 1873 sau mai devreme, descris de acesta în lucrarea sa citată și de noi. Critica lt-colonelului Papzoglu se raportează doar la nuanța de albastru a flamurei care nu corespunde cu ceea ce văzuse el în copilărie de la fereastra casei părintești, aflată la câțiva metri distanță de obiectiv.
(12)Marin Iordache, „Noi consideraţii în legătură cu steagul revoluţiei din 1821“, în Oltenia. Studii şi Comunicări, Craiova, III, 1981, p. 147; Gh.D. Iscru, „Contribuţii documentare privind steagul revoluţiei din 1821“, în Mitropolia Olteniei, Craiova, 1981, nr. 7-9, p. 381. Am subliniat toate aceste precizări pentru a arăta că numele purtat, cel de botez, al lui Ianache era Ion. Ianache era varianta grecizată a numelui iar aceasta reiese din mărturia fiului lui său, Ion Cacalețeanu care, în discursul ținut în ziua de 17 Mai 1882, în garnizoana Craiova, unde s-a făcut predarea-primirea drapelului, precizează că tatăl său se numea Ion Cacalețeanu și avusese, ulterior evenimentelor din 1821, gradul de maior.
(13)Dinică Ciobotea și Vladimir Osiac, „Presa din anii 1882 și 1883 despre steagul revoluției din 1821“, în culegerea de studii Tudor Vladimirescu, studii și documente, Ed. Sitech, Craiova, 2011, pp. 203-208. Studiul a mai fost publicat de Dinică Ciobotea și Elena Calețeanu în revista Porțile de Fier – Revistă de istorie și cultură, Drobeta Turnu Severin, an VII, 2003, nr. 1 (13). Mărturiile aduse în urma acestui studiu sunt rodul unei cercetări deosebite, care confirmă foarte multe aspecte legate de ceea ce se știa despre acest steag și, în același timp, aduce unele informații noi, extrem de utile și pertinente.
(14)Drapelul a fost preluat în garnizoana Craiova de o delegaţie a Academiei Române condusă de B.P. Haşdeu. Predarea-primirea drapelului s-a realizat cu solemnitatea cerută de importanța evenimentului. În plus, în drumul spre București, s-au prezentat onoruri militare drapelului, atât de prețuit la acea vreme, prin gările prin care trecea trenul ce ducea drapelul lui Tudor Vladimirescu spre București, pentru că acesta fusese drapelul Țării Românești în 1821, anul dezrobirii din veacul greco-levantin.
(15)P.V. Năsturel, op. cit., p. 45 și planșa nr. 13.
(16)C.D. Aricescu, op. cit., p. 230. Steagul cel mare al revoluției din 1821 a fost pictat de un călugăr, David, la Mănăstirea Antim din București, sub directa supraveghere și binecuvântare a Episcopului Ilarion al Argeșului, a lui Vladimirescu, a lui Gheorghe Lazăr și poate și a altor apropiați de ideile pre-revoluționare ale momentului.
17Gh.D. Iscru, op. cit., pp. 286-294.
