Reprezentanți ai CJCPCT Gorj, la Târgul Meşterilor Populari din Craiova

497
SONY DSC

Muzeul Olteniei, Secţia de Etnografie – ”Casa Băniei”, organizează în perioada 27 – 29 octombrie 2017, cea de-a XL-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari. Trei reprezentanţi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, Gheorghe Ciuncanu, Pompiliu Ciolacu şi Ion Retezeanu, participă la acest eveniment.

Meșterii populari gorjeni îşi vor expune produsele timp de trei zile, iar cei care doresc să îşi achiziţioneze produse tradiţionale sunt aşteptaţi la această manifestare.
Târgul Meşterilor Populari din Bănie, va reuni, în acest an, peste 140 de olari, cioplitori în lemn, cojocari, ţesătoare, pielari, iconari, fierari, cofetari şi nu numai, din peste 30 de centre meşteşugăreşti active din ţară (Maramureş, Cluj, Harghita, Odorheiu Secuiesc, Braşov, Vâlcea, Argeş, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Hunedoara, Prahova, Suceava, Sălaj. Craiovenii şi nu numai sunt aşteptaţi şi la atelierele de demonstraţii meşteşugăreşti.
Deschiderea oficială a celei de-a XL-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari va avea loc vineri, 27 octombrie, ora 12.00 în centrul Craiovei, în Piaţa Mihai Viteazu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here