Împrejurările vieţii mi-au dat şansa să cunosc, mai mult sau mai puţin, pe unii solişti de vază ai cântecului popular românesc.
Privighetoarea Gorjului
O să încep cu Maria Lătăreţu, care, la începutul carierei, venea, împreună cu taraful ei de lăutari, în casa bunicului de la Târgu Jiu, la unele petreceri organizate de acesta. Eram cred de doar câţiva anişori, nu am reţinut multe amănunte, însă le-am aflat mai târziu, din relatările celor din familie. De altfel, Maria Lătăreţu era foarte îndrăgită în Gorj, iar cântecele ei se fredonau adesea, inclusiv la serbările şcolare.
Vocea inegalabilă a Mariei Tănase
Nici pe Maria Tănase n-am cunoscut-o bine personal, însă îmi amintesc că în ultima perioadă a vieţii, când era deja grav bolnavă, a stat o perioadă la Hotelul din Târgu Jiu – astăzi dărâmat – situat la întretăierea Căii Victoriei cu str. Calea Eroilor (fostul hotel „Tioc”, care şi-a schimbat mereu denumirea). Eu eram deja în Bucureşti pe atunci, dar veneam des la părinţi, iar aceştia îmi povesteau despre unele răutăţi care se colportau în legătură cu purtarea Mariei Tănase. Oricum, am avut ocazia s-o văd pe aceasta, pentru ultima oară în viaţă, într-un spectacol la Teatrul de revistă “Constantin Tănase”, în care era aplaudată minute în şir. Arăta foarte slăbită, se vedea că face eforturi deosebite pentru a se menţine pe scenă, însă vocea îşi păstrase timbrul şi forţa inegalabile.
Festinuri cu Ioana Radu, Ion Luican şi Rodica Bujor
Pe Ioana Radu, Ion Luican şi Rodica Bujor i-am cunoscut însă personal. Îmi amintesc că, fiind în turneu la Târgu Jiu, veneau totdeauna după spectacolul de la Sala „23 August”(astăzi Teatrul Elvira Godeanu), în casa părinţilor mei, care organizau, cu acest prilej, un adevărat festin. Ioana Radu era tare liberă în exprimare, vorbea pe şleau, cu expresii neaoşe, cântând, la răstimpuri, câte o romanţă cu vocea sa hârâită, puternică şi expresivă. Ştiu că atunci era căsătorită cu un comandor, mai scund de statură decât ea, dar cu care părea că se înţelege perfect. Mesele, la care ştiu că nu lipsea purceluşul de lapte la cuptor, se prelungeau până la ore târzii din noapte, fiind încheiate cu nişte torturi fabuloase, de casă, preparate de o prietenă a familiei şi, bineînţeles, stropite din belşug cu vinul casei, din via de pe Dealul Târgului, când aceasta mai era în proprietatea familiei sau păstrat de atunci ca rezervă, în butoiaşe, în pivniţa casei. Mai mult m-am apropiat, însă, de Ion Luican şi de Rodica Bujor, cu care părinţii mei au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii (al acestora sau al lor).
Cu Ion Luican şi familia, la piesa „Albă ca Zăpada”
Ion Luican era un om gospodar, având o proprietate în apropierea Bucureştilor, unde au fost în vizită şi părinţii mei. Îmi amintesc că, prin anii ’70, fata lui, Florina, care era pe atunci în plină splendoare, o brunetă sprâncenată, actriţă de meserie, jucase într-un film, în care avea un rol principal, astfel că, pe stradă, toată lumea întorcea capul după ea. Ne-am dus, împreună cu soţii Luican şi cu ai mei, să vedem piesa Albă ca Zăpada, la Teatrul „Ion Creangă”, în care Florina juca rolul titular, apoi, după spectacol, am fost cu toţii la un restaurant. Mi se pare că Florina se despărţise recent de un poet cunoscut în epocă, I.C., iar părinţii mei, dar şi ai ei, ar fi dorit să ne vadă împreună, dar nu a mers. Mulţi ani, părinţii au purtat corespondenţă cu soţii Luican (o felicitare din 1977 o reproduc, alăturat), iar Ion Luican venea totdeauna în casa noastră, la Târgu Jiu, când avea vreun spectacol prin oraş.
Picanterii cu şi despre Rodica Bujor
Cât despre Rodica Bujor, aceasta era de vârsta mamei şi căsătorită tot cu un medic internist, Georgescu, un om tare cumsecade şi civilizat. Având în vedere aceste afinităţi, părinţii mei se apropiaseră, foarte mult, de Rodica Bujor şi de soţul ei. Astfel, făceau excursii împreună cu maşinile, îşi telefonau regulat, îi vizitau când veneau la Bucureşti, îi invitau mereu la Târgu Jiu. Fotografia pe care o reproduc este făcută de tata, în august 1964, şi îi arată pe soţii Georgescu, împreună cu mama şi fraţii mei mai mici, în faţa cabanei Vârful cu Dor din Predeal. În Bucureşti am fost şi eu în locuinţa lor, care se afla într-un bloc aflat la capătul dinspre Unirea al Căii Moşilor, acolo unde astăzi locuieşte prietenul meu Florin Vasilescu, fost judecător la Curtea Constituţională. Apartamentul era foarte spaţios, în el aflându-se şi cabinetul doctorului, care era cadru didactic la Facultatea de Medicină.
Mania curăţeniei la Rodica Bujor
Ţin minte că, după moartea tatălui meu, am fost invitat, împreună cu mama şi soţia, care era însărcinată cu fiul nostru, Vlad (deci era în toamna lui 1979), la proprietatea pe care Rodica Bujor şi soţul său o aveau în comuna Voineşti, lângă Târgovişte. Era o vilă spaţioasă şi confortabilă, cu o grădină superbă în faţă şi, în spate, cu o livadă de meri destul de întinsă. Rodica Bujor avea mania curăţeniei şi se ţinea mereu după noi să nu lăsăm un strop de apă la baie sau să şteargă orice firicel de praf de pe mobilă ori vreo pată de murdărie existentă pe podea, astfel încât şederea nu prea ne-a priit, cu atât mai mult cu cât soţia mea, Aura, vomita tot ce mânca, din cauza sarcinii.
Amintirile personalităţilor şi a vocilor lor de neuitat
Vila de la Voineşti există şi astăzi şi, întrucât Rodica Bujor nu a avut copii, a dăruit-o, încă din timpul vieţii, mi se pare, unui nepot, preot, de a cărui purtare ulterioară faţă de ea, mi se plângea însă mereu. La bătrâneţe, Rodica Bujor, rămasă singură, s-a mutat într-un apartament situat într-un bloc lângă Cişmigiu. O vizitam de multe ori, singur sau cu soţia, care a şi ajutat-o să vândă Muzeului municipiului Bucureşti două tablouri de valoare, unul de valoroşii pictori Lucia Dem. Bălăcescu, iar celălalt de Ion Teodorescu-Sion, ambele de o frumuseţe remarcabilă. Încet-încet, toţi aceşti oameni, reprezentativi pentru ce a însemnat şi înseamnă cântecul românesc, ne-au părăsit, unul câte unul, lăsând însă în urmă, nu numai amintirile personalităţii lor, ci, mai ales, ale glasului lor măiastru, de neuitat.
Sorin Popescu
