Repetiții pentru parada de 1 Decembrie fără Romanescu și Popescu!

567

Primarul Marcel Romanescu a lipsit ieri de la repetițiile organizate pentru parada de 1 Decembrie chiar pe bulevardul din fața Primăriei. Cei doi viceprimari, Aurel Popescu și Adrian Tudor, au fost în schimb prezenți alături de ceilalți reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean, de menționat că nici președintele Cosmin Popescu nu a fost prezent. În absența celor doi politicieni din fruntea județului și a orașului, soldații și-au văzut de treaba lor, mai ales că circulația rutieră a fost închisă în zona centrală începând cu ora 9.30. Spațiul de manevră pentru defilare a fost astfel unul suficient, simularea paradei de Ziua Națională făcându-se în condiții optime. Punctul zero al paradei a fost la intrarea în noul stadion municipal, soldații având la dispoziție bulevardele cuprinse între Penitenciarul Târgu-Jiu și zona Pieței Centrale.
Anul trecut parada a fost organizată pentru prima dată la Coloana Infinitului, dar acum autoritățile au decis să o mute pe bulevardele din zona centrală. După 1989 defilarea era organizată în fața Prefecturii, dar spațiul e considerat insuficient, mai ales că sunt organizate acolo activitățile specifice sărbătorilor de iarnă și spectacolelor prilejuite de inaugurarea iluminatului festiv. În acest context, cei mai în vârstă dintre gorjeni și-au adus aminte că în tinerețea lor au mai văzut parade în zona în care au defilat, ieri, militarii, jandarmii, pompierii, polițiștii și salvamontiștii. „E mai mare bulevardul aici decât e în zona de centru din fața Prefecturii. Păi, de altfel, și pe vremea lui Ceaușescu tot aici era defilarea de Ziua Națională. Numai că atunci era pe 23 August, iar acum au mutat-o pe 1 Decembrie. E foarte bine că se face aici pentru că e loc pentru toată lumea, mai ales că s-a terminat și cu șantierul la stadion și e spațiu suficient”, a spus un domn. Oamenii au fost impresionați de defilare și au promis că vor veni și pe 1 Decembrie ca să îi vadă pe soldați. „E foarte frumos. Nu am știut exact ce se întâmplă și m-am oprit cu soția să vedem despre ce este vorba. Duminică, o să luăm și copii și o să venim și la aprinderea luminițelor de Crăciun, că alea ne interesează și mai mult. Plus că o să le placă celor mici. E frumoasă și parada și e nevoie de așa ceva”, a spus un localnic. Nu toată lumea avea idee însă de ce sunt blocate bulevardele și ce anume se întâmplă. În zona Pieței Centrale trecătorii vedeau că înspre Primărie se întâmplă ceva, dar nu știau exact ce. „Cred că e vreo simulare ceva, vreo demonstrație, că sunt prea multe mașini de la toate instituțiile și văd că nici nu lasă șoferii să circule în sus, spre Primărie. Oricum e impresionant să vezi atâtea mașini cu toate girofarurile aprinse”, a spus o localnică.
Prefectul Cristinel Rujan a fost cel care a coordonat repetițiile din fața Primăriei, el fiind și cel care trece în revistă garda de onoare și îi salută pe soldați. La finalul simulării paradei de 1 Decembrie acesta s-a declarat convins că până duminică toate lucrurile vor fi puse la punct astfel încât de Ziua Națională totul să se desfășoare perfect. „Se poate organiza și mai bine. Armele trebuie să se armonizeze mai bine, dar am încrederea că toate structurile participante vor organiza o paradă foarte frumoasă”, a menționat prefectul. Restricțiile rutiere din zona blocată pentru evenimentul de ieri au fost ridicate în jurul orei 11.00. Duminică lucrurile vor sta la fel din punct de vedere al traficului rutier, mai ales că atunci sunt așteptați și mii de gorjeni să vină la parada la finalul căreia vor fi oferite și 2000 de porții de fasole cu cârnat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here