Repere spirituale – MĂNĂSTIREA TISMANA ÎN CUMPĂNA IERNII

942

Am profitat de o fereastră în miezul lui Făuar pentru a trage o fugă la Mănăstirea Tismana pentru ritualul creştinesc ştiut de toată lumea.

A aprinde o lumânare şi a aduce o rugă Domnului în unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară, mi-a renăscut în ochii minţii truda celor de odinioară, ce nu au pregetat să plece la mii de kilometri depărtare pentru a elibera Pământul Sfânt. După cum se consemnează în documente, aceştia nu aveau niciun fel de zorzoane folosind pentru rugă cruci de lemn şi practicând ritualul creştinesc cu pioşenie cu toate că nu aveau facilităţile de acum şi, de multe ori, nici timpul nu le era favorabil.
Aşadar, fără mult zgomot am purces la Tismana pentru binecunoscutul ritual creştinesc. Spre final am fost impresionat de un bătrânel care-şi făcea de lucru prin preajmă şi care m-a întrebat dacă cunosc cu adevărat istoria sfântului locaş. Dând impresia că nu cunosc, l-am ispitit în a-mi istorisi o veritabilă „saga” referitoare la istoria celui mai cunoscut lăcaş de cult din ţară. Pe care iată v-o spun şi dumneavoastră în cele ce urmează.
Aşezată „pe o poliţă prinsă în coasta muntelui”, după cum o descria încă din anul 1657 călătorul Paul din Alep, şi „mai înecată în pădure decât orice altă mănăstire din ţară” după descrierea lui Nicolae Iorga, Mănăstirea Tismana îşi dezvăluie „bătrânele-i turnuri pierdute între munţi” într-un cadru natural de o impresionantă frumuseţe. Mănăstirea, după istorisirea interlocutorului meu, îşi trage numele ca şi râul şi satul (astăzi oraş) de la lemnul de tisă asemănător (spun specialiştii) fildeşului ce creştea din abundenţă în zonă.
„Mănăstirea Tismana are la origine o biserică din lemn de tisă construită între anii 1364-1373 prin strădania călugărului Nicodim în timpul domniei lui Vladislav Vodă. Despre locul ales pentru înălţare legenda spune că Nicodim se trăgea dintr-un neam boieresc ce venise din munţii Vîrceorovei din Serbia de acum. Într-o zi de sărbătoare, călugărul a adormit cu cartea de rugăciuni în mână şi a visat că Sfântul Antonie i-a spus să treacă în Ţara Românească şi să zidească între munţi o mănăstire fără pereche de mare şi frumoasă. Pornind la drum după 40 de zile a ridicat Mănăstirea Vodiţa, dar părându-i-se că nu se află pe locul ce-l căuta, după alte 40 de zile de drum a înălţat mănăstirea Topolniţ. Cum nici de astă dată locul nu i s-a părut cei indicat, a pornit din nou la drum până a ajuns în satul Tismana unde a înnoptat. În sfârşit a găsit ce căuta şi mulţumit s-a aşezat în peştera din apropiere de unde a zămislit mănăstirea”.
Adevărul istoric confirmă că Tismana este cea de-a treia mănăstire pe care Nicodim a întemeiat-o în Ţara Românească, fiind cel mai vechi locaş monahal din ţară. Ridicată în perioada 1377-1378, pe vremea lui Nicolae Radu I, pe care Nicodim l-a cunoscut de când era Ban al Severinului, sfântul lăcaş are cam aceeaşi vechime cu primele state feudale româneşti. Până în vremea lui Radu I nu existau mănăstiri, ci numai ici acolo câteva schituri. Vechimea Mănăstirii Tismana mai reiese dintr-un document din anul 1590 în care se relatează: „este sfânta Mănăstire Tismana cea mai bătrână din toate mănăstirile din ţara Domniei Mele” – Radu I.
Zidită în piatră şi cărămidă şi purtând amprenta stilului bizantin, edificiul se impune prin construcţia sa elegantă şi impunătoare. Clădirile din jurul bisericii au fost concepute de arhitectul Schlatter şi au fost parţial distruse de incendiul din 1861. Numeroase obiecte de cult de valoare (o brederiţă) şi mai multe fragmente de picturi murale, precum şi uşi din vechea construcţie, sunt expuse în muzeul mănăstirii.
La gloria trecutului Mănăstirii Tismana se adaugă şi rolul avut în timpul mişcării revoluţionare conduse de Tudor Vladimirescu. În ziua de 23 ianuarie 1821, Tudor a ocupat lăcaşul de cult lăsând chiar o garnizoană de panduri. Acesta plănuia ca în caz de nereuşită a revoluţiei să continue lupta în mănăstirile fortificate ale Olteniei.
În secolul XVIII, Mănăstirea Tismana era una dintre cele mai bogate din ţară şi avea un rol cultural însemnat de-a lungul vremii. A funcţionat şi ca şcoală de cărturari şi caligrafi, păstrând peste timp o veritabilă arhivă de documente ce continuă şi în ziua de azi să stea la baza istoriografiei române cu vaste informaţii despre formarea poporului român, precum şi despre succesiunea domnitorilor de-a lungul vremii.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here