„Admirabila personalitate”, cum îl consideră criticul Gheorghe Grigurcu, pe profesorul, poetul şi traducătorul Gabriel Georgescu s-a născut la 4 septembrie 1941, în Craiova (strada Norilor, devenită B.P. Haşdeu).
În vremurile de eclipsă comunistă, prin stil, a devenit, involuntar, o personalitate marcantă, în nord-vestul României. Strada Salcâmilor din Satu-Mare, pe care a locuit, în ultima parte a vieţii, îi poartă numele. Liceul „Mihai Eminescu” din oraş, pe o placă de marmură neagră, îl aminteşte trecătorilor.
Gabriel Georgescu s-a format la şcoli din Craiova, unde urmează Liceul „Carol I”; la Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie şi la Sofia, Institutul de Slavistică. Acolo trăieşte o dramă sentimentală, pentru o studentă bulgară, care moare în condiţii neelucidate.
Emblematic pentru freamătul lăuntric al poetului Georgescu, este registrul trăit, în care prinde contur expresia unui fragment din poezia „Miraj”: „Tu eşti din Nord, eu sunt din Balcani, / Tragic pământ fluierat de duşmani. Dacă voi cădea totuşi, Odin, / – Du-te, fugi înainte, Odin, – Răzbună-te tu cel puţin.”
Gabriel Georgescu debutează, în acelaşi an, 1934, în revista „Vremea” şi editorial, cu „Poemul fără flăcări”.
După o scurtă perioadă de funcţionare la Arhivele Statului din Bucureşti, începe un periplu, care are ceva din căutarea rezistenţei pierdute. Este profesor de liceu la: Năsăud, Oradea, Oraviţa, Orăştie, Ismail, Craiova, Petroşani, Satu-Mare şi lector la Institutul Pedagogic, devenit Universitatea „Nord”, din Baia Mare.
În prefaţa volumului „Versuri”, apărut la Casa de Editură „Decalog”, Satu-Mare, 1996, volum lăsat de poet spre publicare, lui Gheorghe Grigurcu şi cu largul deziderat al scriitorului George Vulturescu, criticul pune în pagină un rar profil al autorului: „Era un spirit ales, ce se înconjura cu un nimb de poezie şi mister, un caracter care n-a înţeles a face niciun compromis, punând în conversaţia sa un grăunte de amărăciune şi ironie, care părea a-i alina întrucâtva numeroasele decepţii.
Vorba sa molcom-sarcastică, venind parcă de la distanţă şi trecând peste mizeriile curente, îmi sună şi acum în urechi. Avea mereu de spus ceva deosebit. Observaţiile, comparaţiile, calambururile sale, izvorând nu din vană ostentaţie, ci din intensitatea unei naturaleţi îndelung reprimate, erau nu o dată memorabile. Deşi epitetul s-a banalizat, voi spune că-l socoteam un matein, care, la ceasuri târzii şi în încăperi în care plutea ceva nedefinit şi adânc, s-ar zice că o undă a unei existenţe apuse ori a uneia încă neîntâmplate, mi se dezvăluia cu o somptuozitate obosită, precum un învins fermecător, mai plin de resurse decât atâţi biruitori ai vieţii…”
În timp, deşi ignorat, îşi întreţine laboratorul poetic. Gabriel Georgescu este considerat cel mai bun traducător din Paul Verlaine.
Poemul care titrează şi în 1969, volumul, este ars poetica unui fierbinte frig interior: „Poemul fără flăcări în mine se trecea / ca un butuc ce arde, fumegând în soba spartă / şi timpul sta. Stam singur ca-ntr-o planetă moartă.”
O cenuşie noapte magnetică dizolvă textul, până la ultimul cuvânt a cărui orbită, cu o umbră lirică, străpunge continuu, viaţa de după viaţă a eu-lui însuşi: „ Ca o mirare lungă şi goală dispăream, / dar un cuvânt mă prinde în groaznica-i orbită / şi mă văzui deodată cu faţa împietrită / halucinantă umbră prin mine cum fugeam.” („Poemul fără flăcări”).
În „Invocaţie către vrăbii”, poetul aduce păsările, ciugulind, într-un exerciţiu încărcat de meditaţie: „Mi-e inima un colţ de pâine înmuiat în ploaie”
Ploaia predată „este un fenomen simplu în natură”. Unii, dintre noi, si-au asortat sensibilitatea la umbrelă. Pe alţii, natural, agentul i-a udat, până la inimă. Lăuntric măcar, frontul cald şi frontul rece continuă … „teme de altă natură”.
În discuţii lungi, pe străzile pustii ale unui oraş nordic, poetul lăsa descoperită tăcerea, ca parte de vorbire. Îi aud şi eu, ca într-o savană, muzica paşilor prin timp, mersul cel mai elegant cu putinţă.
Scriind atât de fără flăcări, de pe frontul cald, atât de cald, de pe frontul rece, Gabriel Georgescu se dovedeşte a fi un exponenţial scriitor interbelic.
Romeo Ionescu
