Reluarea negocierilor la CEO, condimentată cu greva foamei

279

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a luat hotărârea, la finalul săptămânii trecute, să respecte legea şi să reia negocierile pe marginea Contractului Colectiv de Muncă, înlocuit, fără succes, cu un acord, nerecunoscut însă de toate sindicatele din structură. Planurile managerului Laurenţiu Ciurel de a calma astfel tensiunile dintre sindicaliştii din CEO, nu se potrivesc însă cu intenţiile unora dintre angajaţii care nu mai au încredere în dorinţa conducerii de a ajunge la o înţelegere amiabilă cu toţi liderii din Companie. Din acest motiv, o parte a sindicaliştilor au luat în calcul să intre chiar în greva foamei, iar unii protestatari ar fi chiar femei, discriminate de acest acord rămas în picioare. Liderii FNME recunosc că există astfel de intenţii printre salariaţi şi susţin că, dacă sindicaliştii lor vor apela, săptămâna aceasta, la forma respectivă de protest, ei, din solidaritate, li se vor alătura.

parvulescuZvonurile pe marginea intrării în greva foamei a mai multor sindicalişti ai Federaţiei Naţionale Mine Energie s-au înmulţit în ultimele zile, printre angajaţi auzindu-se chiar că, în această după-amiază, un prim grup de salariaţi vor apela la această măsură extremă de protest. Dicuţiile din sânul muncitorilor, nu sunt, de altfel, negate de liderii FNME, Dumitru Pârvulescu, menţionând, chiar ieri, că a auzit astfel de zvonuri. Liderul nu îi încurajează pe salariaţi să facă greva foamei.
“Sunt astfel de zvonuri, dar nu cred că este ceva stabilit. Pot spune doar că, dacă sindicaliştii FNME vor să facă asta, eu, ca lider, din solidaritate, o să le fiu alături. Şi alţi colegi de-ai mei vor face asta, sunt convins”, a spus, ferm, Pârvulescu, criticând vehement faptul că, Laurenţiu Ciurel a călcat legislaţia în picioare pentru a creşte astfel un singur sindicat. “Eu nu mai cred în buna-credinţă a lui Ciurel, şi nu sunt singurul, sindicaliştii noştri cred la fel şi de aici neîncrederea că reaşezarea la masa negocierilor va mai schimba ceva din ce, cu intenţie, s-a stricat”, a completat Pârvulescu.

Constantin_CretanCreţan: “Sunt şi salariate de la Rovinari care spun că intră în greva foamei”
Constantin Creţan, reprezentant al Federaţiei Univers, spune şi el că a auzit că salariaţi ai CEO vor să intre, săptămâna aceasta, în greva foamei. Nici el nu încurajează salariaţii să facă asta, dar menţionează că liderii, trebuie să-i urmeze, cu atât mai mult, cu cât majoritatea au fost scoşi din producţie şi sunt plătiţi de sindicate.
“Am auzit de aceste intenţii, de dorinţa angajaţilor de a intra în greva foamei, asta pentru că oamenii nu îşi primesc drepturile, sunt revoltaţi pentru că sunt discriminaţi, fără jenă. Femeile au fost, în special, discriminate, iar asta merită o grevă a foamei. Sunt convins că reluarea negocierilor nu va opri intenţiile unora dintre angajaţi de a apela la acestă măsură extremă de protest. Sunt, de altfel, mulţi la Rovinari care vor asta, şi unele sunt femei. Eu apreciez liderii care îşi apără membrii astfel, intrând în grevă alături de ei. Şi deşi, nu îmi doresc ca angajaţii CEO să intre în greva foamei, cât timp se reiau negocierile, sunt convins că, tensiunea maximă existentă printre angajaţi îi va împinge pe mulţi la asta”, a declarat şi liderul Creţan.
Marţi la ora 11.00, la Sucursala Rovinari a CEO, negocierile întrerupte la începutul acestei luni vor fi reluate, comisiile fiind reactivate.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here