Reînvieri umane în sublimitatea Sfintei Evanghelii (XI)

254

Epoca de aur şi reînvierea umană a sublimităţii evanghelice cu renaşterea statului şi toate acestea se vor ivi, – aşa spun apostolii acestei predici sau teorii – când va fi învins răul principal, asupritoarea inegalitate între oameni şi proprietatea particulată, când nu vom mai ecista întreprinzători privaţi şi capitaleşti – ci întreaga productivitate va fi concetrată în mâinile societăţii însăşi, în mâinile statului, care apoi nu numai munca, ci şi remuneraţia pentru muncă o împarte în mod egal între singuraticile persoane.

Munca se va înmulţi pe calea aceasta, fiindcă toţi vor munci, dar va fi dată şi posibilitatea, ca toţi, nu numai cei aleşi, să se bucure în plină măsură de bucuriile vieţii. Societatea va păşi cu pretensiuni în faţa fiecăruia, a măsurat facultăţilor ce le are, dar va fi în stare să-i împlinească şi toate trebuinţele! Vederile acestea sunt foarte vechi, şi în şirurile reprezentanţilor lor găsim sute de spirite distinse, din toate epocile şi din toate naţiunile civilizate. De pildă şi sublimitate a reînvierii umane filozoful Plato grec, cancelarul englez de stat, învăţăcelul călugăr italian Campanella şi un şir întreg de literaţi şi politicieni francezi, germani şi americani din secolul al 19-lea au stabilit şi dezvoltat până în cele mai mici amănunte planul unei renaşteri a omenimei pe calea unei schimbări fundamentale a stărilor noastre sociale. În amănunte îşi are fiecare autor particularităţile sale, dar în general toţi sunt de acord şi recunosc necesitatea de a deveni poporul întreg o armată comună a muncii, peste care singurul antreprenor şi administrator să fie Statul, sublimator, statul iarăşi vine considerat ca îndreptăţitul executor şi supraveghetor, nu numai al vieţii familiare ci şi al vieţii particulare a singuraticului cetăţean. Statul stabileşte pe seama fiecăruia soiul de ocupaţie şi domiciliul, statul îi creşte copiii şi după chibzuiala sa admite şi legarea căsătoriilor. Cu un cuvânt biblic, individualitatea vine delăturată, societatea şi statul se absoarbe cu desăvârşire. O icoană bogată în culori despre o astfel de clădire economică a societăţii, cum e zugravită ea acum de reprezentanţii acestor vederi, ne oferă romanul, care a provocat senzaţie la timpul său în lumea întreagă şi a scris de Bellamz, sub titlul ”Reprivire” , sau ”Secolul viitor”. În acest roman captivant şi plin de viaţă sunt ţinute în vedere în mod admirabil, nu numai întocmirile locuinţelor în această nouă ordine de viaţă, ci şi împărţirea muncii, astfel, că toate lucrările, atât cele curate, cât şi cele murdare, cele uşoare, ca şi cele grele, vin executate în mod egal, participând apoi toţi şi la toate plăcerile posibile ale vieţii! Un singur lucru a fost însă trecut cu vederea: omul însuşi, caracterul lumii sale interne. În reînvierile umane planul făcut de Bellamy cu privire la viitoarea reformare ideală economică a societăţii poate sta ”ca plan corect, numai sub condiţia, dacă admitem posibilitatea, că fiecare personalitate singuratică îşi împlineşte în mod evanghelic-ideal, cu conştienţiozitate, datorinţele impuse din partea statului. Astfel psihologia popoarelor şi a raselor numai în capetele maselor obscure de popor şi în cercurile înguste de cugetare ale unor fanatici mai poate fi conservată ideea, că schimbări însemnate sociale pot fi efectuate pe calea ordonanţelor ministeriale. Singurul rol folositor al dispoziţiunilor făcute din partea statului e acela, că dau sancţiune legală schimbărilor, pe care le-a acceptat deja o opinie publică şi obiceiurile popoarelor. Dispoziţiile statului vin în urma schimbărilor, iar nu le premerg. Nu prin legi şi ordonanţe vine deci schimbat caracterul şi modul de cugetare al oamenilor. Şi cel ce crede, că forme de guvernare pot să aibă însemnătate decizătoare asupra sorţii unui popor, se leagănă în visuri copilăreşti. Niciun popor nu se poate desface de ceea ce iese din constituţia sa spirituală sublimă. Numai în el însuşi e depusă soarta sa, nu însă în raporturile sale externe. Ca reînviere umană, numai în inima omului e izvorul eficacităţii sale. Ca principiu determinant pentru caracterul său în viaţa poporală vine considerată natura sa morală. O formă desăvârşită cu privire la existenţa socială pot să primească numai oamenii cu desăvârşire morală. În Faptele Apostolilor citim sublimitatea evangheliei(4,32,35): Mulţimea celor credincioşi era o inimă şi un suflet, şi nici unul nu zicea, că aceea ce are este al său, ci toate erau ale lor, de obşte…Şi nimenea nu era lipsit între ei. Cât de departe de această primă comunitate creştină, stau încă societăţile statului nostru, moderne şi culturale sub cuvântul de înţelepciune socială. (va urma)

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here