Reînvieri umane în sublimitatea sfintei evanghelii (IX)

97

Analogia, sublimitatea împărăţiei lui Dumnezeu e ”ca grauntele de muştar care când se seamănă în pământ este mai mic decât toate buruienile şi face ramuri mari, cât pot locui sub umbra lui păsările ceriului”. (Marcu, 4.31-32).

De pildă, înainte cu câteva decenii a fost aflată într-o piramidă egipteană mumia unui Faraon. Acolo unde au fost aflate rămăşiţele puternicului domnitor de odinioară de pe malul Nilului a fost descoperită şi o mulţime de unelte casnice ale vechilor egipteni între altele şi o ulcică cu grăunţe de grâu. De pe frunza de papirus, care încă a fost aflată aci, s-a putut constata, că grâul acesta a stat în piramidă peste trei mii de ani. A fost sămănat şi a dat rod excelent! Puterea de viaţă i-a fost deci conservată. Sămânţa pentru impărăţia lui Dumnezeu, grâul adevărului, cuvântul însufleţit pentru provocarea de a face bine, conţine, de sine înţeles, o şi mai mare putere. Întreaga reînviere umană se învârte în jurul faptului, dacă inima peste tot e în stare să primească sămânţa aceasta de grâu, dacă lumea internă a omului, înclinările sale peste tot, oferă pământ potrivit pentru dezvoltarea sămănăturii Mântuitorului Hristos. Cea mai sfântă datorinţă a tuturor acelora, care în deplină conştiinţă aşteaptă reînvierile umane sublime în venirea împărăţiei lui Dumnezeu, în raporturile lor cu aceia, care manifestă nepăsare faţă cu soarta şi dezvoltarea acesteia, este deci, să-i îndemne necontenit cu vorba şi cu fapta, cum a făcut Ioan înaintemergătorul învăţător Iisus Hristos, zicându-le: ”Gătiţi calea Domnului, îndreptaţi cărările lui”. (Luca 3,4). Sunt negreşit şi oameni care sunt pierduţi pentru împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ei lumea cu ideale luminoase şi cu bolduri sublime e de neatins. Sufletul lor e mâncat de trivialitate şi de duritatea boldurilor josnice. Însuşi Pascal, nu fără motiv a numit pe om decorul şi ruşinea universului. De regulă oamenii sunt totdeauna oameni, şi nimic omenesc nu le este străin. Cu toate că uneori fac să ieşe la iveală duritatea externă a firii lor josnice, în alte timpuri se dovedesc totuşi a fi capabili de a participa la mărimi spirituale extraordinare. Dar se întâmplă de multe ori, că viaţa unui desperat făcător de rele, sau a unui notoriu perdevară, într-un moment dat se schimbă într-o frumuseţe morală admirabilă, încât trebuie să te pleci şi să te pui pe gânduri serioase. Precum vulcanul, când îşi varsă conţinutul, ne arată secretele internului său, tot aşa şi astfel de izbucniri întâmplătoare şi excepţionale de entuziasm nobil ne dau dovezi despre existenţa unor puteri pronunţate, deşi numai ascunse de iubire şi sănătate, în viaţa spirituală a omului. Trebuie numai să ştim cum să le aducem şi apoi să dorim cu sinceritate să le aducem la viaţă şi să le dăm teren de desvoltare. Cunoaştem doar toţi sublima poveste cum o găină căutând de mâncare prin gunoi a găsit o piatră scumpă. În sufletul omului cu siguranţă se poate afla ceva şi mai preţios. În inima omului, pară-mi-se a fi ea un loc oricât de respingător, putem să găsim, dacă am avea frumuseţe şi de culoare strălucitoare. De aceea a grăit Mântuitorul: ”Căutaţi, să nu dispreţuiţi pe nimeni dintre cei mici!”, ”Reînvierile umane prin muncă şi prin întrebuinţarea cunoştiinţelor şi descoperirilor noi, putem să prefacem mlaştinile în holde mănoase, iar din pustietăţile arse de soare, putem face teritorii cultivabile. De ce să nu putem deci, iarăşi prin muncă, corespunzătoare pusă în serviciul sufletului deaproapelui nostru, să provocăm progres mulţumitor şi pe acest teren al îndreptării vieţii omeneşti?” E sublima rugă a ”Sfintei Evanghelii: Daţi-mi din om inima sa pătrunsă de iubire faţă de oameni şi faţă de adevăr şi eu vă schimb cu desăvârşire moravurile, obiceiurile umane şi întreaga viaţă socială!” (Va urma)

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here