Misionar sau discret, şi în zilele noastre încă e plin cursul vieţii de asemenea sentimente de egoism. Să luăm de exemplu industria modernă. E stăpânită numai de spiritul de câştig. Dacă ne gândim la zguduitoarele descrieri ale mizerie muncitorilor, făcute de cei mai moderni poeţi ai direcţiei realiste, va trebui să înţelegem că atât cuvintele poetului, cât şi penelul artistului, nu ne arată alta decât faptul că toate bunurile
lumeşti, milioanele de măji de cărbuni, de piatră, de marmură, de aur, de fier etc., pe lângă actuala ordine de viaţă, se pot răscumpăra numai pe un preţ mare şi îngrozitor, preţul vieţii a milioane de oameni, care au fost nimiciţi înainte vreme. Fără voie trebuie să ne gândim deci la cuvintele Mântuitorului: „Ce folos va avea omul dacă câştigă lumea întreagă, însă sufletul şi-l va pierde?” Să nu ne pierdem sufletul! Ideea aceasta trebuie altoită în om ca să simtă întregul adevăr şi întreaga însemnătate a acestei idei. Şi misiunea aceasta a luat-o asupra sa sublima Evanghelie şi şi-o împlineşte cum nu se poate mai bine şi cu enorme succese pe terenul moral şi de binefacere. Se cuvine să ne adâncim bine în înţelesul cuvintelor din rugăciunea adresată Domnului şi Dumnezeului nostru: „Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, faca-se voia ta, precum în ceruri, aşa şi pe pământ!” Ce alta este aceasta, decât revelarea unei noi vieţi, o perspectivă care se deschide pe seama raporturilor mai bune dintre oameni! De-ar fi numai toate în viaţă aşa cum ne-a învăţat Iisus Hristos, să ne rugăm căci atunci toate ar fi desăvârşite. Nu ar mai fi răutate şi nici ură şi duşmănie, n-ar mai fi capitalişti care în urma îmbuibării au căzut în stare de râsul lumii. Dumnezeul tuturor ar exista atunci în om şi omul în Dumnezeu, pământul s-ar preface în ceruri, căci cerul ar fi pământ. Spre lumea aceasta dumnezeiască, spre cer unde locuieşte Tatăl cel veşnic, îndreaptă Iisus Hristos inimile învăţăceilor săi. Nici un învăţăcel al Mântuitorului Hristos nu-şi poate lega inima, nici de lume, nici de oameni, de nimic din ceea ce există, ci stăpân peste toate gândurile şi făpturile sale are să fie singur părintele ceresc. „Să nu vă adunaţi comori pe pământ, pe care moliile le rod şi rugina le mănâncă şi pe care furii vi le dezgroapă şi vi le iau, ci adunaţi-vă comori în ceriu…pentru că unde e comoara voastră, e şi inima voastră!” aşa spune Mântuitorul. În sublimitate şi reînviere umană, trebuie să aparţină, fără doar şi poate, întreagă şi nedespărţită lui Dumnezeu, pentru că două bolduri deosebite de iubire nu pot să existe într-o singură inimă. Sfânta Evanghelie ne spune că „nimeni nu poate servi la doi domni, pentru că pe unul îl va iubi şi pe altul îl va urî, unuia îi va fi credincios, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi servi şi lui Dumnezeu şi mamonului.” Biblic, cuvintele acestea nu au nicidecum înţelesuri rele, Iisus Hristos ar fi condamnat orice acţiune care serveşte ca izvor pentru bunăstarea privată ori socială a omului. Ştim doar că el însuşi a învăţat bărdăşitul şi a lucrat în meseria aceasta. Domnul Iisus Hristos a condamnat numai închinarea desăvârşită, adusă bunurilor din lumea aceasta, ocuparea omului exclusiv cu ele, pentru ca din inima sa să fie scoase toate celelalte interese şi gânduri deşarte. Oamenii din vremile de înainte de Iisus Hristos nu ştiau mai nimic despre toate acestea. Sfânta Evanghelie a dat întâi lumii noţiunea despre Dumnezeu în întreaga ei sublimitate şi desăvârşire, şi prin aceasta a pus omului înaintea ochilor un ideal mai înalt, care niciodată nu poate fi atins, prin care însă, chiar şi numai prin simpla apropriere de el, omenirea devine tot mai curată, mai morală, mai desăvârşită. Şi nu dumnezeirea se umileşte apropriindu-se de om, ci omul se înalţă spre Dumnezeu şi se preface în fiinţă desăvârşită! (Va urma)
Preot Iconom Alexandru Eug. Cornoiu
