Reflecţii teologice – Despre viața liturgică în context pandemic!

1232

În Biserică timpul propriu-zis este diferit față de timpul strict istoric al societății în care trăim, este un timp sacramental asupra căruia se revine la intervale regulate, întrucât este caracterizat de comemorarea unor evenimente pastorale. Atunci când poposesc la Biserica lor, creștinii nu  mai țin socoteala timpului fizic, ci, se dedică întrutotul lui Dumnezeu, pentru care au la dispoziție „tot timpul din lume”.  Sfânta Liturghie se află în centrul vieții liturgice și este o pregustare a împărăței lui Dumnezeu, împărăție de care ne vom bucura veșnic după Înviere și Judecata de Apoi.
Prin participarea la ciclul liturgic învățăm de la Mântuitorul Hristos și de la Sfinții Săi, ni-i alegem ca modele demne de urmat și tindem să devenim treptat asemenea lor. Originea vieții litrugice se află în „pocăința și smerenia care ne dau posibilitatea de a aprecia distanța ce separă nimicnicia noastră de măreția darurilor care ne sunt oferite și de tot efortul de sporire duhovnicească pe care trebuie să-l facem pentru a ne putea uni pe deplin cu Acela Care de la început S-a unit pe deplin cu noi.”[1]
Sfântul Apostol Pavel definește Biserica lui Hristos ca fiind: „Trupul lui Hristos și plinirea Celui ce plinește toate în toți”(Efeseni 1,23) și are misiunea de a fi continuatoare a lucrării lui Hristos în lume „propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, împărtășind harul dumnezeiesc și conducând spre mântuire pe cei care îi aparțin.”[2] Biserica este și acel asezământ sfânt ale cărui începuturi datează de pe vremea Mântuitorului (Foișorul unde a avut loc Cina), unde Dumnezeu este preamărit și unde se săvârșește Sfânta Liturghie, precum și celelalte Taine și ierurgii. Prezența lui Hristos în Biserică este una certă, fiind conformă cu cele spuse de El în Evanghelia după Matei: „Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20); deci din Biserică fac parte toți cei uniți prin aceeași credință în Hristos cel răstignit și înviat, dar cuprinde și ființe spirituale netrupești, „înzestrate cu minte și libertate și care sunt nevăzute, adică, pe sfinții îngeri, precum și pe toți drepții adormiți în Domnul”.[3]
Anii 2020 şi 2021 au fost deosebiţi, întrucât stilul de viață cu care fiecare dintre noi fuseserăm obisnuiți a fost radical perturbat de apariția pandemiei de Covid 19, pandemie care a impus măsuri drastice pentru limitarea răspândirii acesteia. Apărută inițial în piața de produse alimentare din Wuhan, epidemia de coronavirus a fost tratată cu superficialitate de către autoritățile chineze  până când şi-au dat seama că situația este una foarte gravă. Infectările ce au avut loc, atât în China, cât și în țări riverane acesteia au determinat Organizația Mondială a Sănătății să declare urgență globală pentru sănătate în data de 30 ianuarie 2020. Imediat, tările de pe mapamond au reacționat și au început să impună gradual măsuri severe de protecție, dintre care amintim: distanțarea fizică, spălatul regulat pe mâini cu apă și săpun sau purtarea măștii de protecție.
Asemenea celorlalte state din lume și țara noastră a adoptat printr-o serie de ordonanțe militare un cumul de măsuri restrictive, decretându-se stare de urgență națională (martie-mai 2020) și mai apoi stare de alertă (mai- decembrie 2020), măsuri ce au vizat printre altele și viața religioasă. Una dintre aceste măsuri a vizat viața liturgică, atunci când prin Ordonanța Militară numărul 1/ 17.03.2020, a fost interzis acesul credincioșilor la slujbele religioase oficiate în interiorul lăcașurilor de cult: „Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, relalizate în spații închise”, [4] fapt ce a dus la oficierea slujbelor religioase în exteriorul acestora, chiar dacă situația meteorologică era încă incertă, fiind vorba despre condițiile climatice specifice sfârșitului de iarnă și începutului de primăvară. Legiuitorul a specificat și excepții de la această regulă, când în alineatul 3 din articolul 2, a specificat faptul că evenimentele religioase cu caracter privat, pot fi oficiate în interiorul lăcașurilor, cu respectarea limitării de a participa la acestea maxim 8 persoane „Se pot oficia acte liturgice/ religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora.[5] Astfel începând cu data sus menționată, clerul a fost nevoit să se adapteze noilor condiții, conformându-se și oficiindu-se slujbele în exteriorul lăcaşelor de cult, în spații amenajate special, pentru a se reuși păstrarea distanțării fizice.
Valentin Daniel CORNESCU, student Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova

[1] Jean-Claude Larchet, Viața Liturgică, Editura Doxologia, 2017, p. 74.
[2] Învățătură de credință creștin-ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea și purtarea de grijă a PF Părinte Teoctist- Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, EIBMBOR, București, 2000, p. 128.
[3] Ibidem,  p. 129.
[4] Ordonanța Militară numărul 1/ 17.03.2020, art. 2, alin. 2.
[5] Ordonanța Militară numărul 1/ 17.03.2020, art. 2, alin. 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here