Despre Sfânta Maria, cea numită Magdalena, care a fost ucenița și mironosița lui Hristos, cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir, s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului Său Trup, după cum ne mărturisește despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul. Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, și cu celelalte femei mironosiţe, au sărutat sfântul și îndumnezeitul Lui trup și L-au petrecut până la mormânt, iar, după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe ușa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif și cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân¬tul Matei Evanghelistul: ,,Erau Maria Magdalena și cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, șezând în preajma mormântului”! Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu și Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuși Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, și le-a zis: „Bucurați-vă!”, iar, ele, căzând, s-au închinat Lui și, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au atins de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat și le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeți, ci duceți-vă și spuneți fraților Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea”. Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor și tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului și ale Domnului, și cum că L-au văzut pe El şi picioarele Lui le-au cuprins. Duhul Mariei Magdalena era viu, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Dar, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul și Binefăcătorul său și fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăși de dimineață și aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, căci, ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul și de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri și nu aud și nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbați luminați de la Dumnezeu, rămân nerătăciți și nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile”! Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt și, după ce s-au dus Petru și Ioan, s-a aplecat iar în mormânt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe, iar, aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?”. Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul și nu știu unde L-au pus”! Apoi, venind acolo Domnul și văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea 
Lui, iar, ea, văzând că îngerii s-au sculat, și sfiindu-se de dânșii, s-a întors înapoi și, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut, pentru că Domnul după Înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios și nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate. Deci, acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăși s-a dus la mormânt împreună și cu femeile mironosiţe și mai ales ducând cu sine miruri și aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt. În concluzie, Sfânta Maria Magdalena, ucenița cea adevărată și osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste și cu astfel de sârguință și mai înainte de patimi, mai ales că ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, fața fără chip, mâinile și picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu sulița și tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică și sprijinind-o și mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar și leșina de durerea inimii. Așa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui și, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului și a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuși Fiului lui Dumnezeu!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Gorj
