Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”

Despre Sărbătoarea «Buna Vestire», aş dori să vorbesc pe scurt despre bucuria care se revarsă în culori, în redarea detaliilor din iconografie, prin atitudinea Arhanghelului care a coborât din cer, iar înfăţişarea lui este ca a unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o Stăpânul său, iar, în mâna stângă ţine un toiag, simbol al mesagerului, pe când mâna dreaptă, cu o mişcare puternică, se întinde către Fecioara Maria şi îi comunică vestea plină de bucurie de la Stăpânul lui, taina iconomiei dumnezeieşti. Desigur, slujba religioasă a sărbătorii, icoana Bunei Vestiri este pătrunsă de adâncă bucurie lăuntrică, fiind bucuria împlinirii promisiunii Vechiului Testament, prin întruparea Izbăvitorului lumii. Maica Domnului apare fie aşezată pe un tron, evidenţiind superioritatea ei asupra îngerului, fie stând în picioare, dar, de obicei, ţine în mână un fus, mai rar un sul prin care vine vestea, iaraceste detalii sunt împrumutate din Tradiţie şi sunt menţionate în scrierea apocrifă Protoevanghelia lui Iacob, capitolul al II-lea. Semnificaţia lăuntrică a evenimentului – momentul decisiv din istoria lumii, care îi determină de atunci înainte existenţa – este redată cu mare concentrare şi rezervă, prin postura şi gesturile de-abia observabile ale Maicii Domnului, mai ales că icoana scoate în evidență unul dintre cele trei momente ale evenimentului. Primul: apariţia Arhanghelului, salutul lui, tulburarea şi frica Sfintei Fecioare, iar, în această situaţie, ea se întoarce şi, în surprinderea-i mare, scapă din mâini fusul cu care torcea. În Protoevanghelia lui Iacov ni se dezvăluie faptul că Fecioara Maria se pregătea să țeasă cu purpură perdeaua din Templu, şi aceasta era în mod tainic catapeteasma de purpură, care nu mai separă, ci îi uneşte de acum pe oameni cu Dumnezeu. Al doilea moment: mirarea şi prudenţa Maicii Domnului, care sunt cu deosebire scoase în evidenţă în slujba sărbătorii, juxtapunând, după cum se întâmplă la Buna Vestire, începutul mântuirii noastre cu începutul căderii omului în păcat. Din cauza căderii strămoaşei noastre Eva, Fecioara Maria este prudentă şi nu primeşte de îndată vestirea extraordinară din lumea de dincolo, ci pomeneşte de legea naturală: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”, mai ales că icoana redă acest lucru prin gestul mâinii ei, pe care o ţine în dreptul pieptului, cu palma întoarsă în afară – semn al uimirii şi al neacceptării. Ştim că alte icoane înfăţişează momentul principal al evenimentului – consimţirea Maicii Domnului, plecându-şi capul, când îşi duce mâna la piept – gest al acceptării, al supunerii, care a hotărât soarta lumii: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Dar această evidenţiere a momentelor menţionate de noi, nu este o regulă generală şi multe icoane le combină, înfăţişând o sinteză a stării psihologice a Maicii Domnului. Duhul Sfânt sub forma porumbelului este reprezentat pogorându-se deasupra Fecioarei Maria şi uneori, porumbelul este încadrat într-o rază a slavei dumnezeieşti. Pe umeri şi pe cap, Maica Domnului poartă trei steluţe, ca semn al pururea-fecioriei: înainte, în timpul şi după naşterea Fiului. Am să închei prin a spune că în bisericile ortodoxe, Buna Vestire este pictată pe iconostas, în registrul praznicelor împărăteşti, fiindcă este, de fapt, icoana zămislirii de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu în pântecele Preacuratei Fecioare, iar, scena apare pe uşile Sfântului Altar, prin care ni se aduce la sfintele slujbe, în forma cea mai deplină, vestea cea bună a mântuirii noastre!
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu