Rectificare bugetară de aproape 76 miliarde pentru spitalele gorjene

135

spital novaciCasa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit, la începutul acestei săptămâni, o filă de buget care asigură efectuarea plăţilor către spitale. Astfel, pentru unităţile spitaliceşti din judeţul nostru a venit o rectificare bugetară de aproape 76 miliarde lei vechi.

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj aştepta de ceva vreme o rectificare bugetară pentru spitale. La ultima rectificare, din august anul curent, nu a venit nici un leu pentru acest segment. Din fericire, la începutul acestei săptămâni CJAS Gorj a primit o sumă bună pentru unităţile spitaliceşti. „Luni a venit o filă de buget. Pentru spitale avem suma de 7.561.000 lei. Aceşti bani ajung pentru plăţile din decembrie, inclusiv salariile, care sunt sub 60 miliarde lunar; mai rămân ceva bani şi pentru alte cheltuieli, aceştia urmând a fi distribuiţi spitalelor proporţional cu serviciile efectuate”, a explicat Daniel Şurlea, director adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

CJAS Gorj mai aşteaptă şi credite de angajament pentru spitale

Suma de 7.561.00 lei pentru spitale a venit pe credite bugetare. În plus, reprezentaţii CJAS Gorj spun că mai aşteaptă şi credite de angajament pentru unităţile spitaliceşti. „Mai aşteptăm şi credite de angajament pentru spitale. Plăţile vor fi făcute în funcţie de ce servicii mai pot face spitalele”, completează Daniel Şurlea, director adjunct al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Până la primirea creditelor de angajament, CJAS Gorj va distribui spitalelor banii veniţi la începutul acestei săptămâni. „Probabil că vor fi distribuiţi în perioada 10-15 decembrie, oricum vor fi daţi la timp pentru a se putea face plata salariilor”, confirmă Şurlea.

Managerii spitalelor aşteaptă banii

Directorii spitalelor din judeţul nostru aşteptau cu nerăbdare veştile privind rectificarea bugetară. Aceştia s-au bucurat auzind că rectificarea a venit; acum ei aşteaptă să le fie distribuite sumele ce le revin. „Nouă ne trebuie în jur de cinci miliarde, pentru că numai cheltuieli de personal avem de trei miliarde pe lună, dar ne mai trebuie şi pentru plata furnizorilor”, a menţionat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. La nivelul fiecărui spital se aşteaptă banii de la CJAS. Deocamdată managerii nu ştiu ce sume vor primi, dar speră să reuşească să încheie anul cu bine.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here