Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au făcut, ieri, primele declarații, pentru Gorjeanul, după ce Nicolae Mischie și-a exprimat nemulțumirea față de decizia luată în cazul celor trei tineri care au fost prinși, în timp ce furau bunuri din locuința sa din Godinești. Anchetatorii au hotărât ca suspecții cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani să fie cercetați în libertate, după 24 de ore de reținere, spre nemulțumirea fostului președinte al Consiliului Județean Gorj, care și-ar fi dorit să fie arestați preventiv.
”Procurorul de caz a apreciat că, față de gravitatea faptei și persoana suspecților, nu se impune luarea măsurii preventive, aceștia urmând a fi cercetați în stare de libertate”, a precizat Laurențiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Cei trei bărbați au mai comis o faptă miercuri, în aceeași noapte, înainte de a intra în casa lui Nicolae Mischie, furând dintr-un magazin din Godinești băuturi alcoolice și țigări. Hoții au fost imobilizați de localnici, în casa lui Nicolae Mischie, după care au fost preluați de polițiști. ”Au intrat în sufragerie și în așa-zisa cameră de oaspeți, spărgând ușile metalice, culmea, cu ranga, au luat tot felul de băuturi și alte lucruri, printre care și o panoplie frumoasă, cu săbii, cuțite. Norocul meu a fost că am niște vecini foarte serioși, care, la ora 12.30 noaptea, când au văzut că sparg și au văzut lanternele pe acolo, prin cameră, s-au deplasat, i-au prins, i-au imobilizat în încăpere la mine și au chemat Poliția de la Tismana. A venit Poliția, le-a pus cătușele, i-a dus la Postul de Poliție Tismana, i-au adus la Târgu-Jiu și aici, în loc onor parchet să dea curs strădaniilor făcute de polițiști, am aflat că i-a pus în libertate. Este anomalia secolului. Este lipsa de responsabilitate a unui Parchet municipal, un gest de neimaginat. M-au sunat vreo zece familii de la Godinești, care vor să vină in corpore în audiență și la județ, și la președintele Consiliului Județean, dar și la comandantul Poliției să le spună că această stare de lucruri nu poate să fie tolerată. Acești hoți s-au dus să se plimbe, au băut o dușcă de tărie și la întoarcere au amenințat că vor incendia casele celor care i-au prins”, a declarat Nicolae Mischie.
După o singură noapte petrecută în arest, suspecții sunt cercetați în libertate pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. Aceștia s-au împăcat cu patronii magazinului din care ar fi furat mai multe bunuri, fiind anchetați doar pentru tentativa de furt din casa lui Nicolae Mischie.
”Poliţiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 45 de ani, din comuna Godineşti, cu privire la faptul că a surprins trei persoane care au intrat prin efracție într-un imobil. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, din comuna Godineşti, au intrat prin efracție în interiorul unui imobil situat pe raza comunei Godineşti, fără a fi sustras bunuri. Cercetările continuă, cu suspecții în stare de libertate, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
”Este păcat că se întâmplă așa ceva. Polițiștii și-au făcut datoria, le-au făcut dosarele, declarațiile sunt clare, numai că domnii procurori refuză să le pună în aplicare și ca să fie mai comozi, probabil să le priască sărbătorile de Crăciun, mai bine le-au dat drumul infractorilor”, a mai acuzat Nicolae Mischie.
Loredana Fîciu