Dumnezeescul Pavel făcând cunoscut tuturor, ca un iconom al tainelor lui Dumnezeu, chipul în care Cuvântul cel unul născut al lui Dumnezeu s-a făcut om şi având întru sine pe Hristos care grăieşte a zis: „Căci el nu ia asupra-şi ceva din aceea ce este al îngerilor, ci ia asupra-şi sămânţa lui Abraam. De unde dator era ca întru toate să se asemene fraţilor, ca să fii milostiv şi credincios arhiereu, întru cele către Dumnezeu.
Încununând aceste spuse cu încredinţarea adevărului, urmând întru toate Scripturilor celor de Dumnezeu inspirate şi crezând vrednice de orice minune cuvintele grăitoare de Dumnezeu, ba ceva mai mult, socotindu-le chiar legi dumnezeeşti, zicem că Cuvântul cel din Dumnezeu nu a luat asupra-şi nici ceva din natura îngerilor şi nici ceva din natura sa, ci credem că şi-a format trup lui – şi întru ea, prin lucrarea Sfântului Duh, făcându-se om şi servind şi ca fiu al lui Abraam şi al lui David, nu schimbându-se a mai fi cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi Tatălui, din cauza omenescului ci dimpotrivă, rămânând cu toate că s-a făcut trup, în natura, în sublimitatea şi în mărirea Dumnezeirii, întrucât ca Dumnezeu el este nemodificat şi mai presus de orice schimbare. Deci este un singur şi acelaşi Fiu şi Domn şi mai înainte de întrupare şi după întrupare.
De aceea a împărţi în doi Fii pe cel ce este unul şi a nimici lucrul adevăratei uniri separând în părţi şi punând deoparte pe om şi de alta pe Dumnezeu, înseamnă a face mai mare nelegiuire. Puţin păsându-i de acesta, Nestorie a îndrăznit să explice cuvintele acestea: „Aceasta să se cugete întru voi ceea ce şi întru Hristos Isus, care fiind în chipul lui Dumnezeu, s-a golit pe sine, luând chip de serv” (Filip II, 5,6), în felul următor: El (apostolul) a zis: El (apostolul) a zis: aceasta să se cugete întru voi, şi luând cuvântul „Hristos” ca un mare nume arătător al amânduror naturilor, zice fără nici un pericol că el a luat şi chip de serv şi că este şi Dumnezeu. De asemenea într-o altă explicare pornind de la cuvintele: „ca întru numele lui să se plece tot genunchiul al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de desupt şi toată limba să mărturisească că Domn este Isus Hristos” (Filip II, 10, 11), zice: „Respect pe cel purtat pentru cel care îl poartă; ador pe cel care se vede pentru cel care este ascuns; Dumnezeu este nedespărţit de cel care se vede. Pentru aceasta nu despart nici eu cinstea celui nedespărţit. Despart naturile, dar unesc adorarea”. Iar într-o altă explicare zice: „Numeşte pe cel ce ia asupra-şi Dumnezeu. Numeşte de asemenea pe cel luat chip de serv; adaugă după aceasta demnitatea legăturii, fiindcă autoritatea amândurora este comună şi fiindcă demnitatea amândurora este identică şi mărturiseşte unirea de demnitate în timp ce naturile rămân”. Deci mai zicem că Unirea a fost naturală nu confundând naturile şi nici amestecându-le între ele, după cum zic cei potrivnici nouă, ci afirmăm pretutindeni că a fost un singur Hristos, un singur Fiu şi Domn, din două lucruri din dogmele lui Apolinarie, deci suntem obişnuiţi să ne ferim de cei care au fost odată condamnaţi pentru denaturarea adevărului.
Va urma
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
