Raportul Draghi: Combustibilii fosili vor continua să joace un rol central pentru restul acestui deceniu

72

În urmă cu un an, Comisia Europeană i-a cerut lui Mario Draghi, fost șef al Băncii Centrale Europene, unul dintre cei mai respectați economiști la nivel global, să realizeze un raport privind modul în care UE poate să-și mențină competitivitatea economică. Al doilea domeniu de acțiune este un plan comun pentru decarbonizare și competitivitate.

Raportul realizat de Mario Draghi, fost premier al Italiei, arată că „dacă obiectivele climatice ambițioase ale Europei sunt însoțite de un plan coerent de realizare a acestora, decarbonizarea va fi o oportunitate pentru Europa. Dar dacă nu reușim să ne coordonăm politicile, există riscul ca decarbonizarea să fie contrară competitivității și creșterii”.
Chiar dacă prețurile la energie au scăzut considerabil de la vârfurile lor, întreprinderile din UE încă se confruntă cu prețuri la electricitate care sunt de 2-3 ori mai mari decât cele din SUA. Prețurile gazelor naturale plătite sunt de 4-5 ori mai mari. Această diferență de preț este cauzată în primul rând de lipsa de resurse naturale a Europei, dar și de problemele fundamentale ale pieței noastre energetice comune. Regulile pieței împiedică industriile și gospodăriile să profite pe deplin de avantajele energiei curate în facturile lor. Taxele ridicate și chiriile capturate de comercianții financiari cresc costurile energiei pentru economia noastră.
Pe termen mediu, decarbonizarea va contribui la orientarea producției de energie către surse de energie curate, sigure și cu costuri reduse. Dar combustibilii fosili vor continua să joace un rol central în stabilirea prețurilor la energie cel puțin pentru restul acestui deceniu. Fără un plan de transfer al beneficiilor decarbonizării către utilizatorii finali, prețurile la energie vor continua să afecteze creșterea economică.
Demersul global de decarbonizare reprezintă, de asemenea, o oportunitate de creștere pentru industria Uniunii Europene. UE este lider mondial în domeniul tehnologiilor curate, cum ar fi turbinele eoliene, electrolizoarele și combustibilii cu emisii reduse de carbon, și mai mult de o cincime din tehnologiile curate și durabile la nivel mondial sunt dezvoltate aici. Totuși, nu este garantat că Europa va profita de această oportunitate. Concurența chineză devine acută în industrii precum tehnologia curată și vehiculele electrice, datorită unei combinații puternice de politici industriale și subvenții masive, inovație rapidă, controlul materiilor prime și capacitatea de a produce la scară continentală”, se mai arată în „planul Draghi”, în care acesta propune soluții pentru revitalizarea economiei UE: investiții anuale de 800 miliarde euro, debirocratizare rapidă, eliminarea unanimității cu care UE ia deciziile, împrumuturi comune ale statelor membre.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here