Concurs de promovare la Tribunalul Gorj. 19 posturi vacante!

800

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat calendarul de desfășurare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție. Nu mai puțin de 438 de posturi sunt disponibile în întreaga țară, dintre care 19 la Tribunalul Gorj. Magistrații interesați își pot depune dosarele până la data de 23 septembrie, urmând ca evaluarea să aibă loc între 5 decembrie 2024 și 20 ianuarie 2025.

Concursul de promovare de la Tribunalul Gorj vizează Secția contencios administrativ și fiscal – 8 posturi, Secția I Civilă – 5 posturi, Secția a II-a Civilă – 4 posturi și Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale – 2 posturi.
Pot participa la concurs judecătorii care au avut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, și au funcționat efectiv timp de cel puțin un an la instanța ierarhic inferioară.
„Potrivit art. 128 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, judecătorii care participă la concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime de vechime: 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de judecător de tribunal; 9 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de judecător de curte de apel”, arată CSM.
Concursul constă în susținerea unei probe având ca obiect evaluarea activităţii şi conduitei candidaţilor din ultimii 3 ani de activitate efectiv desfăşurată. Pentru aceasta sunt avute în vedere hotărârile judecătorești redactate de candidați în perioada mai sus amintită.
Perioada dintre 5 decembrie 2024 și 20 ianuarie 2025 este perioada de evaluare a candidaților și întocmirea raportului motivat de evaluare. Tot atunci va avea loc comunicarea raportului către comisia de organizare. Pe 21 ianuarie 2025 vor fi publicate punctajele și se vor comunica rapoartele de evaluare către candidați. Afișarea rezultatelor finale va avea loc pe 7 februarie 2025.
Instanțele din țară duc lipsă de judecători, după valurile de pensionări din ultima perioadă.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here