Rânca – între viscol și mii de turiști!

1015

Rânca a reușit, și cu ocazia sărbătorilor din această perioadă, să rămână interesantă pentru mii de turiști, chiar dacă, de exemplu, autoritățile nu au asfaltat nici anul acesta străduțele lăturalnice de pe zona administrată de Novaci.

Accesul a fost dificil nu doar pe acestea, ci și pe sectorul de Transalpina dinspre Novaci în zilele din Ajun de Crăciun, când viscolul puternic, nu lipsa asfaltului, i-a ținut pe turiști la baza muntelui. Circulația a fost închisă atunci mai bine de o jumătate de zi, în condițiile în care vântul a suflat la rafală și cu peste 120 km/h. În zona releului de la intrarea în stațiune s-au format suluri de zăpadă spulberată, ceea ce a făcut ca intervenția drumarilor să fie complet inutilă. Șoferii nu au avut încotro și au așteptat, chiar dacă unul dintre ei a ignorat restricțiile și vremea și a încercat să coboare din stațiune prin viscol. S-a oprit împotmolit în zăpadă după circa un kilometru, drumarii făcând apoi eforturi uriașe pentru a-l scoate de acolo, mai ales că avea în mașină și soția și copilul minor. Bărbatul a fost ulterior amendat și i s-a reținut permisul de conducere, fiind astfel sancționat pentru că a intrat pe un sector de drum închis circulației publice. El a spus că nu a văzut nicio interdicție și nu a fost niciun echipaj de poliție care să îl oprească, deși la cum se prezenta vremea și faptul că nu mai erau alte mașini pe drum ar fi trebuit să îi dea de gândit. În seara de Ajun lucrurile au revenit oarecum la normal și șoferii au putut să urce în stațiune și să își ocupe camerele pe care le aveau de rezervate chiar și de luni de zile. „De la Constanța am venit. Am plecat de la 3.00 noaptea și la 8.00 când am ajuns aici am fost trași pe dreapta și am așteptat. Nu ne-a venit să credem că stăm aici și ne uităm la munte. Suntem patru familii cu copii și de abia așteptăm să ne distrăm în cele trei zile în care am venit să petrecem Crăciunul aici”, a spus unul dintre turiștii prinși în trafic. În prima zi de Crăciun stațiunea nu a fost foarte aglomerată, dar în a doua zi lucrurile s-au complicat din nou. De această dată mii de turiști au dat năvală aici. Au venit din Craiova, din Olt, Mehedinți, Vâlcea și chiar București, ca să nu mai punem Gorjul la socoteală. Cu toții s-au bucurat de vremea extrem de frumoasă, chiar dacă bucuria le-a fost umbrită de aglomerația de pe șosea, de lipsa locurilor de parcare și de înghesuiala de pe pârtia principală. „Dăm ture și ne plimbăm de la un capăt în altul al stațiunii că poate pleacă cineva și se eliberează vreun loc unde să putem lăsa mașina. Nu sunt locuri de parcare, știam lucrurile astea, speram că de anul trecut să se mai fi rezolvat ceva, dar văd că nu s-a mișcat nimic. Oricum, după ce lăsăm mașina undeva direct pe pârtie ne oprim”, a spus un craiovean. Și ca el au fost mulți alții, inclusiv cei care au ajuns pe pârtie și au trebuit să stea la coadă pentru a schia sau pentru a-și da copii cu săniuța. „E frumos, e bine că e vremea bună acum, mai ales față de cum a fost zilele trecute. E multă aglomerație, mulți oameni care au venit să ia o gură de aer proaspăt și să se bucure de zăpada care a mai rămas pe aici. Ne așteptam la mai multă zăpadă, dar cu temperaturile astea cred că se topește și asta dacă va fi la fel în următoarele zile. Oricum, acum ne ducem să vedem unde putem mânca pentru că e aglomerație și la restaurante”, a spus un alt turist.
Iar restaurantele din stațiune nu sunt foarte multe în comparație cu numărul mare de turiști veniți dintr-o dată aici și pentru scurt timp. Cei care s-au cazat în locațiile cu unități de servire a mesei nu au dus grija locului în care pot mânca. Din contră, s-au distrat cât au putut de mult. „De două zile o ținem numai într-o petrecere. Nici de haine nu ne-am mai schimbat, că nu ne-a mai interesat. Ne-am simțit nu că bine, foarte bine, și asta a contat cel mai mult. E al doilea an în care venim în același loc și cred că vom repeta experiența asta și anul viitor. Mai avem în plan să dăm o tură prin februarie, dar să vedem până atunci ce va mai fi”, a declarat un turist în timp ce se cinstea la o masă alături de alți prieteni de-ai săi. Distracția a început în stațiune încă de vinerea trecută, când a fost organizată o nouă ediție a festivalului „Ignat la Rânca”. Cabanierii de la trei unități de cazare, în frunte cu Constantin Pănescu, au adus aici un porc de 300 kg și l-au pârlit, tranșat și gătit în fața turiștilor, care au putut să consume apoi gratuit orice au poftit. Totul a fost stropit cu zeci de litri de țuică și vin fiert, dar și cu cozonaci de casă și prăjituri care i-au cucerit pe oaspeții veniți din diverse colțuri ale țării. Acum, o parte din turiștii veniți de Crăciun sunt deja la casele lor pentru că li s-a terminat scurta vacanță, în timp ce cabanierii se pregătesc să îi primească din nou cu bucate ales pe oaspeții care vor petrece aici Revelionul. Pentru noaptea ce marchează trecerea în noul an sunt pregătite noi petreceri, stațiunea având un grad de ocupare a locurilor de cazare de peste 90%.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here