Rămâne Teatrul „Elvira Godeanu” fără regizorul Nicu Ursu?

116

teatru elvira godeanuLa o întâlnire, la o cafea, cu actorul şi poetul George Drăghescu, primii o cafea şi o… „Ceaşcă de cafea” nr. 86, Anul 7, decembrie 2010, minilunarul cultural, literar, artistic – o bijuterie editată de domnia sa, ca redactor responsabil, şi dedicat în întregime marelui poet Nichita Stănescu, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit pe 13 decembrie 17 ani.

Din vorbă-n vorbă, aflu că actorii şi regizorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” sunt în vacanţă până pe 10 ianuarie. Cum urma să fiu sunat de regizorul Nicu Ursu, basarabean de origine, spre a-i lua un interviu, mi-am luat inima-n dinţi şi am îndrăznit a-l căuta. Apelul telefonic „Nepermis”, m-a pus pe gânduri. Omul care investise mult suflet, energie şi probabil chiar bani în campania electorală parlamentară de la Chişinău, avea promisiunea că va fi investit cu o binemeritată funcţie de secretar de stat în Guvernul Vlad Filat. Măi să fie! Dacă-i, cumva, adevărat? S-ar explica inclusiv plecarea sa de Crăciun şi de Anul Nou în capitala Republicii Moldova! Veţi spune că s-o fi dus acasă, spre a petrece sărbătorile cu familia. Numai că soţia sa este la Milano, aşa că pe regizorul şi scriitorul Nicu Ursu s-ar putea să-l apelăm, curând, cu „domnule ministru”!

nicu ursu cmykAmicul George Drăghescu nu ştia nimic despre dispariţia reputatului regizor care pune în scenă spectacole la Târgu Jiu, Chişinău şi la Milano(Italia) în acelaşi timp şi nici despre dezvăluirile oarecum politice şi culturale pe care mi le făcuse Nicu Ursu. Care mai este şi un remarcabil scriitor. Autor de piese de teatru apărute în antologii din Republica Moldova, de eseuri despre teatru şi arta teatrală. Iar în România, la Târgu Jiu, are publicată doar o carte de povestiri, scrise cu mult har şi umor în stilu-i caracteristic, intitulată „Snoave basarabene”, la Editura „Al. Ştefulescu”, al cărei director era, cu ani în urmă, însuşi Ion Popescu-Brădiceni.

P.S. Se înţelege, dacă premoniţia cu avansarea regizorului Nicu Ursu într-o funcţie ministerială, în Guvernul de la Chişinău, se adevereşte, şi numai pentru imagine, domnia sa va trebui să renunţe la colaborarea cu carte de muncă pe care o are în acest moment cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Abia acum pricepe actorul George Drăghescu aluziile regizorului Nicu Ursu vizavi de ce-ar putea realiza împreună pe scenele de la Chişinău!

I. Predo

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here