Puya cântă sâmbătă la Rovinari!

542
puyaPuya a lansat ieri „Change Tour 2009”, el urmând ca, timp de aproape două luni, să promoveze noul său album, „Românisme Partea a II-a”. Puya va concerta în 23 de oraşe din ţară, împreună cu invitatul său special, Don Baxter, şi cu cei doi DJ-i care l-au însoţit şi în turneul anterior – DJ Grass şi DJ Wicked.

„Pregătim acest turneu încă din luna august şi abia aştept să plecăm la drum. Va fi unul destul de lung. O să fie primul contact al publicului cu câteva dintre piesele din viitorul album «Românisme Partea a II-a» şi sunt foarte curios cum va reacţiona”, a declarat Puya.

Fiecare concert din turneu reprezintă câte o petrecere de trei ore în care Puya, pe lângă piesele sale mai vechi, va cânta în premieră pentru publicul prezent piese incluse pe noul său album, iar Don Baxter, artist alături de care trupa La Familia a colaborat încă din primii ani, va prezenta câteva cântece de pe viitorul său material discografic.
Acesta a cântat aseară la Filiaşi, în seara aceasta îşi va aduna fanii la Reşiţa, urmând ca în seara zilei de sâmbătă să aibă parte şi rovinărenii de piesele hip-hop ale artistului. În zilele de 24 şi 25 octombrie, Puya va cânta în oraşele Aiud şi, respectiv Târgu-Mureş.
Partea a II-a a albumului „Românisme” urmează să fie lansat împreună cu MediaPro Music la începutul lunii noiembrie.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here