PSD Gorj cere demisia ministrului Energiei și a șefilor liberali din fruntea CE Oltenia

2599

Biroul de presă al PSD Gorj a transmis un comunicat de presă virulent la adresa lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, dar și a oficialilor liberali din conducerea CEO. ,,După aproape o săptămână de la producerea tragediei de la Cariera Jilț Sud, timp în care adevărații responsabili caută cu disperare țapi ispășitori pentru cele trei vieți pierdute, cine ar trebui să-și dea demisia, nu o face! În tot acest timp, ministrul Virgil Popescu colindă prin carierele Complexului în încercarea de a distrage atenția de la cele petrecute, prefăcându-se uimit de ce găsește la fața locului. Spune numai minciuni sfruntate! Ministrului i s-au adus la cunoștință problemele din companie de nenumărate ori atât de reprezentanții PSD, de liderii de sindicate, cu care s-a întâlnit de mai multe ori în ultimii doi ani, cât și de simplii angajați din minerit si energie. Din păcate, fără ecou! Singurul reprezentant PSD din Directorul companiei este Marius Negru, responsabil de partea Energetică, iar diferența de viziune și acțiune este clară pentru toată lumea”, transmite PSD Gorj. ,,Declarația președintelui PNL Gorj, Ion Iordache, făcută cu doar câteva zile înainte de a se produce tragedia, relevă exact cine sunt responsabilii privind decizia în Complexul Energetic Oltenia și în Ministerul Energiei: ”Doamne ajută că, în ultimii doi ani, n-a avut PSD posibilitatea să conducă ministerul și Complexul Energetic Oltenia! Era faliment de mult. Ar fi fost la noi mai rău decât la Hunedoara. În momentul de față, compania funcționează foarte bine. Sperăm să fie ținuți cât mai departe de CEO”. Ion Iordache are dreptate! TOȚI reprezentanții PNL din Ministerul Energiei și din Complexul Oltenia trebuie să-și dea demisia, inclusiv acesta din fruntea PNL Gorj!”, se completează comunicatul de presă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here