Prozatorul Horaţiu Mălăele

663

La Editura Alfa din Grupul Editorial ALL, Bucureşti, anul 2020, reputatul actor contemporan Horaţiu Mălăele ne oferă surpriza prozastică a unui microroman insolit şi incitant, de vreo şaizeci de pagini, al cărui titlu este dat de toponimul satului natal, Tehomir. Impresia de stranietate şi exotism creată de acest titlu este atenuată prin posibila şi frapanta afinitate fonetică cu denumirea actualei comune gorjene Negomir. La pagina zece din această proză inedită prin bizarerie memorialist – autobiografică, distinctă în peisaj literar postdecembrist, autorul scoate cititorul din enigmaticul microunivers tehomirean cu mijloace şi argumente lingvistice şi istorice aparent pertinente şi irefutabile, invocând opinia unui unchi bucureştean, după care cuvântul Tehomir ar proveni din limba slavonă, semnificând linişte şi pace, amintindu-ne, totodată, de marele voievod Tihomir Tih, stăpân al pământurilor dintre Jiu şi Olt, tatăl lui Basarab, faimosul învingător în bătăia de la Posada din anul 1330.
Prozatorul Horaţiu Mălăele nu s-a gândit, desigur, şi n-a intenţionat să elucideze misterul acestui toponim cufundat în legendă istorică şi atestat prin omniscienţa şi ubicuitatea romancierului doric, evocând, la maturitate, spaţiul şi timpul satului natal, revizitat ca şcolar gimnazial şi obligat la trei luni de carantină după moartea colegului de bancă, răpus de tuberculoză. Deplasarea de la Târgu-Jiu la Tehomir se face cu o motocicletă rusească/sovietică, Ij49, pe la sfârşitul lui februarie al anului 1957. Punctul terminus al acestei odisei insolite era tocmai acest miraculos sat Tehomir, situat la jumătatea drumului dintre Târgu-Jiu şi Turnu Severin, îngropat în nişte dealuri, la unsprezece kilometri de Motru, unde se afla casa (bunicilor…), mamama şi moşu. Spaţiul naraţiunii mălăelene rămâne totuşi vag delimitat, satul renaşterii prozatorului fiind situat spre zona nord-vestică a judeţului Gorj, în apropierea altor localităţi rurale cu denumiri ciudate, Popecioi, Ştiucani, Corobăi, Runcurel, ori altele, mai palpabile, Băzăvani, Broşteni, Miculeşti şi Slivileşti. Interesant de observat şi de semnalat este faptul că de unele dintre aceste aşezări umane, săteşti sau comunale, deluroase (vezi volumul de povestiri Dealul cu Ulmi, al scriitorului Lazăr Popescu) se leagă numele unor importanţi scriitori contemporani: Nicolae Dragoş, originar din Cleşneşti – Glogova, Mircea Bârsilă, din Slivileşti, Lazăr Popescu, din Corobăi, iar Horaţiu Mălăele, din … Tehomir. Alături de primii trei scriitori gorjeni, pe deplin consacraţi, recunoscuţi la nivel naţional, strălucitul actor şi talentatul caricaturist Horaţiu Mălăele surprinde cititorii pritr-un debut literar în proză decisiv, de incontestabilă originalitate şi valoare artistică, dedicat mamei, izbutind, în mod spontan o fuziune de elemente dorice şi corintice, ca şi dublul rol de personaj şi de narator literar.
Nu ţine deloc de domeniul superfluităţii microprefaţa de doar o pagină, lapidară şi sugestivă, pentru cititorii tentaţi de rezonabile interpretări şi evaluări critice despre această proză destul de stranie în ansamblul genului literar atât de vast şi de complex al prozei noastre, de-a lungul timpului. Cu destule semne de scepticism, chiar de agnosticism, de multe ori incompatibile cu unghiul artistic inspirat de Horaţiu Mălăele, în microprefaţa sa sunt prezente cugetări programatice sumbre, probabil, nihilist – cioraniene tranşante: omul nu a fost în stare să dea un răspuns clar în ceea ce priveşte scopul lui pe pământ (…) şi că viaţa omului,cu tot hăţişul ei conceptual, este măsurată doar de câteva acte administrative şi de câteva amintiri subiective. Atât. Enunţul final al autoprefeţei este însă stimulativ şi optimist, scriitorul asigurându-i pe cititori de veridicitatea şi verosimilitatea prozei sale prin avertismentul: Nu vă îndoiţi, tot ceea ce veţi citi s-a întâmplat aievea !
Antroponimele date personajelor, mai mult episodice, aşa cum apar ele în filmul şi pe scena memoriei lui Horaţiu Mălăele, sunt destul de pitoreşti şi congruente stilului narativ alert şi atracţios, uneori licenţios, dar echilibrat, fără vulgarităţi şi trivialităţi excesive, impardonabile, prezente în proza unor autoare contemporane: Sile-Sulă-Lungă, Nicu Flocea, poştaşul Bănică Chioru, ginerele lui Roibu de la Băzăvani, Luca Croici, un puşcăriaş, Dumitru Cimpoca, Vicu Done, generalul Carlaonţ, vărul matern, Ionel Costângioară şi învăţătorul Fotescu. Satul Tehomir apare, în viziunea prozatorului Horaţiu Mălăele ca un microunivers tradiţional, cu dimensiunile lui spaţiale şi temporale ancestrale, dar şi ca o realitate rurală afectată şi maculată de tarele comunismului.
Ion Trancău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here