Proverbele româneşti

281

Covins fiind că toată „ suflarea” românească stăpâneşte şi înţelege semnificaţia unui proverb, măcar, nu renunţ în a încerca să definesc noţiunea, folosindu-mă de cele mai cunoscute şi mai realiste, evidenţând astfel conţinutul istoric şi social. Eminentul poet, părintele literaturii şi filozofiei noastre – Mihai Eminescu îl caracteriza în „Epigonii”, la 15 august 1870 pe Anton Pann, drept” finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb”…De ce? Fiindcă era precum îl definea marele poet: culegător, prelucrător, creator, interpret.

Revenind la intenţia iniţială, proverbele sunt formulări concise şi plastice care exprimă concentrat adevăruri cu valabilitate generală,îmbinând o largă şi bogată experienţă de viaţă, cu observaţii practice, concrete ale fenomenelor lumii şi lucrurilor încurajatoare.
Acestea se referă la fapte, concepţii, atitudini specifice omului şi conţin o concluzie o normă morală. Proverbele au la bază metafora, comparaţia,sau alegoria.
Gabriel Gheorghe, autorul unei prestigioase culegeri de proverbe apărute în 1976, Editura Albatros, consideră că „Proverbele reprezintă manifestări ale capacităţii de vehiculare a ideilor şi conceptelor de către limbaj, modalităţi de expresie,apelând la constatări şi experienţe acumulate în timp”.
DEX accepta formula: proverb – învăţătură morală, populară, născută dintr-o experienţă, exprimată printr-o formulă eliptică, sugestivă, de obicei metaforică ritmată.
Am selectat câteva proverbe, dorind a realiza o clasificare, după conţinut, dar trebuie sa recunosc ideea de mai sus: proverbele exprimă adevăruri cu valabilitate generală: stăpân – slugă, bogăţie – sărăcie, familiale : soţ – soţie, părinţi – copii, faţi mai mari, fraţi mai mici,– fraţi buni – fraţi vitregi; morale: dreptate – injustiţie, vitejie – laşitate, înţelepciune – prostie, hoţie – cinste, egoism – generozitate etc. iată câteva exemple: „Cine se scoală de dimineaţă depate ajunge,”
„Mai bine un gram de minte decât un car de noroc”, „Nici în car nici în căruţă”,” A aştepta să-i cadă mură-n gură”, „ A umbla cu fundul în două luntre”,” A se certa pe umbra măgarului”, „Cine se amestecă în tărâţe îl mănâncă porcii etc.
Experienţa se capătă de-a lungul timpului sau se imprumută, având aşadar o valabilitate universală. Iată, spre exemplu, câteva proverbe din sfera limbilor romanice sau regiuni dialectale: “Banul deschide uşile fără chei (român), or passe*partout (franceză), Mătura nouă, mătură bine (română) Metura nova, metură bire (istroromână),Bate fierul cât e/ cald (română), Il fero va battuto quandoe caldo (italiană), Bătrâneţile îşi fac râs de om (română) , Senectus ipsa est morbus (latină).”
Predarea unor lecţii cu subiect despre proverbe, zicători, ghicitori face să crească influenţa binefăcătoare asupra caracterului moral – cetăţenesc, asupra revizuirii unor atitudini comportamentale în unele cazuri alături de problematica majoră a muncii în şcoală.
Cu îngăduinţa cititorilor, încerc să formulez câteva sugestii , fie în activitatea muzicală, fie în predarea limbilor moderne sau chiar la cele de factură tehnico ştiinţifică.
Cea mai degradantă „apucătură” o constituie lenea: „ Buţile goale fac mai mare zgomot, de cât cele pline”, „Leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubeşte”.
Tergiversarea lucrurilor, încăpăţânarea, aroganţa, lauda de sine îşi găsesc în proverbe, cu precizie milimetrică, persoane şi persoane dintre noi: „ Corb la corb nu-şi scoate”, „Cu bucătăria plină, sărăcia e vecină”, „Cu cei mari nu mânca cireşe, nici nu te trage-n degete”.
Convorbirile care au loc cu elevii trebuie să manifeste reţinere în a „ demasca” persoane din şcoală sau din afară, dar cu cât cei în cauză sesizează „învăţătura” valoarea lecţiilor creşte. În sfârşit, ca să nu plictisesc cititorii ( sau mai rău) închei cu câteva proverbe „pe suflet „ Cu cât are, tot ar mai vrea”
„Cui pe cui se scoate”, „Cu o lingură de miere mai multe muşte prinzi decât cu o bute de oţel”
Prof. G. Gheorghe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here