Protest spontan la Oficiul de Cadastru

401

salariati protest 2Salariaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI)Gorj au participat ieri , timp de două ore la un protest spontan,

dorind anularea hotărârii de guvern prin care sunt asimilaţi personalului contractual din cadrul Ministerului de Interne şi funcţionarilor publici. O astfel de asimilare va determina scăderea semnificativă a salariilor , fapt ce îi nemulţumeşte pe lucrătorii OCPI Gorj. „Solicităm aprobarea notei de fundamentare a ministrului Blaga, anularea H.G. 332 din 7 aprilie 2010, menţinerea drepturilor salariale pe care le-am avut la 31 decembrie 2009 conform prevederilor legale şi alocarea bugetului necesar pentru aceste drepturi salariale”, prezenta revendicările Ştefania Hodolean, liderul de sindicat al angajaţilor OCPI Gorj. Angajaţii au stat în curtea unităţii între orele 12.00-14.00, refuzând să intre în birouri, fără a cunoaşte dacă acţiunile de protest vor continua şi în perioada următoare. Acţiunea de ieri a fost organizată la nivel naţional.

Oana PALOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here