În viaţă năzuinţele omului spre personalitate pot deci să îndrume acţiunile etice, atunci când ne dăm silinţa să concentrăm mintea în jurul unui ideal al adevărului şi al bunătăţii, şi când lăsăm să fim pătrunşi de un prosens lingvistic. Pentru că cel mai desăvârşit ideal al vieţii ni-l oferă fără îndoială evanghelia.
Omul moral, în figura sa ideală; aşa cum apare încorporat în cuvintele divinului propovăduitor al iubirii, e de o frumuseţe spirituală covârşitoare. Îndemnul ţinerii numai idealul acesta, icoana aceasta, totdeauna înaintea ochilor, şi trăsăturile caracteristice ale sale se vor impregna adânc în sufletul viu! În lume s-a făcut constatarea că soţii care au trăit mai lungă vreme împreună şi în strânsă legătură, au început să-şi semene, nu numai cu privire la caracter şi la îndeletniciri, ci chiar şi cu privire la exterior. Aşa influenţă puternică are asupra omului deasa repetare a aceloraşi impresiuni! De aceea, în prosens evanghelic impresiunile pe care le câştigăm ascultând sfânta Evanghelie, să nu fie pentru nimeni numai impresii incidentale, trecătoare. Cu cât mai de multe ori vom lua poziţia ce o avea Maria la picioarele lui Iisus, cu cât mai multe ceasuri ne vom gândi asupra scrierilor evangheliştilor: cu atât mai cunoscută, mai aproape de noi, dar şi mai scumpă are să fie figura Mântuitorului Hristos, cu atât la limpede, mai vie şi mai luminoasă se va reoglindi în fiinţa noastră morală, particularitatea sa cu privire la caracterul personalităţii. Ca sub loviturile daltei unui sculptor genial se vor desface şi netezi durităţile şi diformităţile caracterului nostru, până când fiinţa noastră internă, trecând treptat de la o particularitate la alta, de la inferior la superior, de la superior la desăvârşire, ajungând să fie furată de tot şi să fie copia desăvârşită a figurii lui Iisus Hristos. În prosens evanghelic problema principală a vieţii noastre, individuale şi sociale, trebuia să fie aceea deci, ca icoana lui Iisus Hristos să primească fiinţa în noi. Şi dacă viaţa noastră temporară, după întreaga ei dispoziţie, e încă departe de desăvârşire etică şi adeseori vine întunecată de izbucnirile dure ale volniciei, ale lipsei de jenă şi conştiinţă, lucrul se explică astfel, că între noi sunt prea puţini oameni, în care se încorporează sau este încorporată icoana caracterului lui Iisus, şi care şi-au educat voinţa aşa, ca să fie supusă faţă de cuvintele Mântuitorului Hristos. În viaţa noastră particulară şi publică domneşte încă o lipsă îngrijorătoare de reoglindare, în ce priveşte chipul lui Dumnezeu. De aceea, noi toţi, în care schinteia dumnezeiască nu s-a stins încă şi care nu ne-am dat serviciilor minore”, să ne împlinim marea şi sfânta misiune în a fi pătrunşi de lumina evangheliei, în urcuşul de bază etică a personalităţii. Pentru că a fi cooperator folositor la munca evanghelică în prosens de obşte trebuie să avem o personalitate pronunţată etic şi moral. Ca bază evanghelică neînconjurat de lipsă pentru mărimea omenească, ori în care formă de manifestare ea trebuie să servească ”demnitatea” morală. Nu aceea e deci de însemnătate, că la care operă lucrăm, că săvârşim oare o faptă eroică, sau numai o muncă modestă, obişnuită, de toate zilele, ci de importanţă e aceea, că oare dovedim noi, că suntem totdeauna şi întru toate împrejurările credincioşi poruncii Mântuitorului: ”Fiţi sarea pământului şi lumina lumii?” ”De importanţă e, că oare noi, din orice loc pe care-l ocupăm, şi asupra oricărei împrejurimi de pe lângă noi, exercităm influenţa binefăcătoare, şi cu puterea exemplului nostru determinând-o să iubească binele şi adevărul; învăţând-o să preţuiască frumuseţea morală a vieţii după prosensul şi valoarea ei cea adevărată?”
”De mâncaţi, ori de beţi, şi orice faceţi, toate le faceţi spre mărirea lui Dumnezeu, zice apostolul către Corinteni(I, 10, 31). Iar Iisus Hristos iată cum ne învaţă:”Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune, să mărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”(Mat. 5,16). Această poruncă şi orice abatere de la ea e o îndepărtare de la datoria voastră care slăbeşte energia prosensului evanghelic al vieţii noastre de mai târziu! (Urmează).
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
