Prosensul Evanghelic ca bază etică a personalităţii (IX)

275

_DSC0888Întârzierea folosirii prosensului evanghelic ca bază etică a personalităţii duce la degenerarea morală şi în final la lupta pentru sublimitatea evangheliei şi dacă este adevărat ceea ce spune psalmistul David, că nu cu mult mai înţelept e cel ce aşteaptă, ca Dumnezeu, atunci adevărat e şi aceea, că nu cu mult mai înţelept e cel ce aşteaptă, ca necredincioşii să fie convertiţi pe calea dovedirii logice a personalităţii.

Înşirarea nebuniei de dovezi pe terenul religiei şi al credinţei e o atitudine nemulţumitoare şi foarte dubioasă. E tot atâta, ca şi când am vorbi unui orb despre miraculoasa frumuseţe a madonei lui Rafael, ori apoi unui surd despre încântătoarele melodii ale lui Rossini şi Mozart. Poate că şi orbul şi surdul vor da crezământ spuselor noastre şi vor fi de acord cu existenţa lui Dumnezeu. Pentru ca să avem credinţă desăvârşită trebuie să credem nu numai cu mintea. Ci cum spune evanghelistul Matei: ”din toată inima şi din tot sufletul” (22.37). Cu altă filosofare de gândire sistemul nostru de cugetare e de multe ori numai istoria inimii noastre. Ceea ce înseamnă, că oamenii nu voiesc ceea ce gândesc, ci gândesc ceea ce voiesc. De aceea e şi credinţa ori necredinţa nebuniei numai o reoglindare a dispoziţiei davidice sufleteşti. Aşa a explicat Mântuitorul Iisus Hristos contrarilor săi, cărturarilor şi fariseilor, baza necredinţei lor în divinitatea misiunii sale. Le-a vorbit astfel: ”Voi sunteţi de jos, eu sunt de sus venit. Voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. Cine e de la Dumnezeu, ascultă cuvântul lui Dumnezeu. Voi nu-l ascultaţi, pentru că voi nu sunteţi de la Dumnezeu (Ioan 8, 23 şi 47).” Creştinismul e solie plăcută, despre mântuirea lumii întregi, pentru că, cum spune apostolul, întreaga lume e în degenerarea morală sau stricăciune, cale de salvare din gura acestor nebuni ne-a arătat-o Mântuitorul Iisus Hristos în învăţăturile sale şi în modul de vieţuire. Şi cel ce a suferit în urma nebuniei acesteia, cel ce nu a fost mulţumit cu valurile dominante ale vieţii trecătoare. Cel ce s-a năzuit, ca adevărurile dumnezeieşti să le vadă încorporate pe acest pământ: a ascultat de Iisus Hristos şi a urmat cuvintele sale. Iar pentru cei ce s-au simţit bine în lumea aceasta, fără prosensul existenţei divine, sau cel puţin credeau că, cu mijloacele existente pot să-şi amelioreze viitorul, a rămas lucru necunoscut şi ascuns în întuneric însemnătatea creştinismului. Pentru astfel de oameni Cuvintele Domnului Iisus Hristos au fost vorbe mute, fiindcă ei nu vedeau răul etic pentru a cărui delăturare din lume a venit Dumnezeu prin întrupare. Şi nu l-au văzut şi nu-l văd, fiindcă sunt înconjuraţi de desemnarea aceasta Evanghelică, nu pot să se emancipeze, să se ridice deasupra răului, să-şi desfacă legăturile ”nebuniei de către ei”. Şi aceasta pentru că milioane de oameni sunt preocupaţi în măsură atât de mare de grijile acordate bunăstării materiale, încât nu mai au vreme să-şi bată capul şi cu aceea, că în activitatea lor de care motive ar trebui să fie conduşi, că motivele acestea sunt oare pentru lume motive înalte sau inferioare, şi că peste tot ei înşişi ce sunt, ce poziţie ocupă în viaţa civilă, socială şi religioasă, iar poziţia aceasta a lor corespunde barem cât de cât pretensionărilor scoase din ideea prosensului evanghelic ca bază etică a personalităţii spre sublimitatea ”Celui ce are, i se va da şi va avea din destul. De la cel ce nu are, se va lua şi aceea ce are.” (Matei, 25, 29). (urmează).

Preot Iconom Alexandru Eugen Cornoiu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here