Proiect marca Cipariu – Tinerii „luptă” pentru „Manuscrisul de la Gorj”

126

foto 007Nu mai puţin de 30 de tineri gorjeni au răspuns provocării de a realiza „Manuscrisul de la Gorj”. Este vorba despre un proiect iniţiat de scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor, filiala Bucureşti precum şi de poetul gorjean Andrei Novac, scopul fiind acela de a revigora elita literară a judeţului nostru.

Proiectul, care se va desfăşura în mai multe etape, va debuta luni, 12 iulie, printr-un atelier de scriere creativă. Astfel, timp de trei ore pe zi, cu începere de la ora 11.00, până vineri, inclusiv, opt tineri vor avea parte de adevărate lecţii de scriitură. Imaginaţia, talentul şi inteligenţa acestora vor fi suscitate de către scriitori, în prima parte a atelierului urmând ca, ulterior, tinerilor să le fie explicate inclusiv „păcatele în care pot cădea”, aşa cum le-a numit Dan Mircea Cipariu. Modalitatea de înscriere la acest atelier este prin trimiterea a cinci poezii de fiecare pe adresa de email andresnovac@yahoo.com, data limită fiind vineri, 9 iulie. Până în prezent aproximativ 30 de tineri şi-au manifestat deja interesul pentru a participa la acest eveniment.

„O reconfigurare culturală”

„Proiectul este o premieră absolută în judeţul Gorj şi, aş putea spune, chiar în România. Acum câteva săptămâni, la maratonul de poezie şi jazz, după o noapte incredibilă, în care Andrei Novac a fost singurul scriitor gorjean care a participat, ne-am gândit la o reconfigurare culturală şi literară a Gorjului”, a declarat Dan Mircea Cipariu, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai spus şi că unul dintre scopuri este acela ca numele judeţului nostru să nu mai fie legat doar de cel al lui Brâncuşi, de doina gorjenească sau de alte elemente specifice ci şi de viaţa literară de aici. „Ne vom preocupa să lucrăm cu aceşti tineri creatori şi să discutăm cu ei pe text”, a mai spus preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor, filiala Bucureşti.

„O scenă publică de afirmare”

Proiectul se desfăşoară pe mai multe etape. În primă fază, opt dintre tinerii care doresc să participe sunt aleşi, în urma unei riguroase evaluări realizată de poeţii Dan Mircea Cipariu şi Andrei Novac dar şi de invitatele lor, Andra Rotaru şi Cornelia Maria Savu, pentru a participa la atelierul de scriere creativă. În urma acestuia, vineri, 16 iulie, cu începere de la ora 21.00, în amfiteatrul în aer liber din centrul municipiului Târgu-Jiu va avea loc o lectură publică în care vor fi recitate poeziile care au rezultat în urma atelierului. Ulterior, cei opt, timp de trei luni, vor lucra la o carte în manuscris pe care o vor trimite scriitorilor implicaţi. Unul dintre tineri va fi ales câştigător astfel că lucrarea sa va deveni, de fapt, „manuscrisul de la Gorj”, care va fi publicat. „Sperăm să putem oferi o scenă publică de afirmare pentru aceşti tineri creatori. Să facă din text o gimnastică a minţii şi a limbajului”, a completat scriitorul Dan Mircea Cipariu. Acesta a mai venit şi cu ideea ca una dintre sesiunile de lucru cu tinerii scriitori să fie asistată şi de către jurnalişti, care, dacă doresc, pot participa activ. „Încercăm ca, după acest eveniment, să îi ajutăm pe cei atraşi de literatură şi, pentru o săptămână, Târgu-Jiul să devină un centru de atenţie în ceea ce priveşte cartea”, a declarat şi Andrei Novac.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here