Programul Prima Casă poate fi modificat, pentru a susţine construcţia de locuinţe, nu doar achiziţia

453
blocuri-anlProgramul „Prima Casă” ar putea fi modificat, pentru susţinerea construcţiei de locuinţe, nu doar pentru achiziţii, mai ales că există un plafon de aproape jumătate de miliard de euro neutilizat, a spus Sebastian Vlădescu după audierea din Parlament pentru preluarea funcţiei de ministru de Finanţe.

„Ar putea exista o modificare a programului Prima Casă, să devină un program de susţinere a pieţei de construcţii (…) să nu încurajăm doar achiziţiile şi vânzările de locuinţe, ci şi construcţiile”, a declarat, marţi, Vlădescu.
El a ţinut să precizeze că pot fi imaginate mai multe programe de susţinere, dar nu pot fi aplicate decât după ce vor fi discutate, negociate şi aprobate de partenerii externi, respectiv FMI şi UE.
În opinia lui Vlădescu, o modificare a programului Prima Casă pentru susţinerea construirii de locuinţe ar putea fi derulat în parteneriat cu autorităţile locale.
Vlădescu a primit, marţi, aviz favorabil, pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice, din partea membrilor comisiilor parlamentare pentru buget-finanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here