Profesorii şi alţi bugetari au pichetat Prefectura Gorj

472

foto 063Aproape 100 de persoane au pichetat ieri Prefectura Gorj. Sindicatele Libere din Învăţământ, Sanitas şi SNLP au protestat ieri contra legii salarizării unice.

Bugetarii ameninţaseră cu pichetarea sediilor celor două partide aflate la guvernare dar, pentru că nu au primit încuviinţare, în Gorj protestul s-a desfăşurat în faţa Prefecturii.

Profesorii, angajaţi din sistemul sanitar precum şi sindicatul persoanelor care lucrează în penitenciar au ieşit ieri în stradă pentru a protesta împotriva legii unice a salarizării. Cadrele didactice ameninţă inclusiv cu greva generală pe termen nelimitat care, cel mai probabil, va începe de pe 16 noiembrie. „Ei spun că ne iau sporurile acum. Legea intră în vigoare după 1 ianuarie şi zice că nimănui nu îi va scădea din salarii dar nouă ni le-au luat deja. Legea se aplică de la 1 ianuarie dar aceste salarii luate, pe noi ne duc la 30 decembrie cu salariile poate 40% mai mici”, a declarat, nemulţumită, Florinela Ponta, lider sindical la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” din Târgu – Jiu.
Proteste peste proteste
Prezenţi la proteste au fost şi cei doi preşedinţi ai Sindicatelor Libere din Învăţământ (SLI) din Gorj, Gheorghe Câlniceanu şi Vasile Mija. Aceştia, cu şepci şi însemne SLI au stat, împreună cu restul, timp de aproape două ore, în faţa Prefecturii Gorj. „Motivele pentru care noi protestăm sunt următoarele, legea educaţiei a fost schimbată de trei ori. De fiecare dată au băgat în ea ceea ce au vrut, nu ceea ce a trebuit. Sunt unităţi şcolare pe care au început să le facă şi nu mai au bani să le termine. De ce? Pentru că banii îi bagă în probleme electorale. Şi este problema salarizării. S-a ajuns la un anumit salariu, apoi a fost redus cu 40%, toate sporurile au fost tăiate. Se spune că învăţământul este o prioritate naţională. Este o minciună. Dacă greva de luni se desfăşoară în condiţii bune, miercuri, la Bucureşti, organizăm un mare miting şi adunăm şi iscălituri de la oameni pentru greva generală care va începe pe 16 noiembrie”, a spus Câlniceanu.
Prima acţiune mai în forţă
foto 057Dascălii sunt hotărâţi să protesteze oricât este nevoie. Luni va avea loc o grevă generală de o zi, va urma un protest la Bucureşti şi apoi, în caz de nevoie, greva generală pe termen nelimitat. De asemenea, angajaţii din acest sistem nu se vor prezenta la vot şi nu vor mai face parte din comisii. „Noi am vrut să pichetăm cele două sedii aflate la guvernare, dar nu ne-au dat aprobare. Este o primă acţiune de protest mai în forţă după care o grevă generală de o zi, pe 5 octombrie. Învăţământul are şi alte revendicări, de pe 16 noiembrie s-ar putea să declanşăm o grevă generală şi o vom ţine din protest în protest până când guvernanţii nu vor reveni asupra punctelor din legile asumate de Guvern, care nu au respectat niciun fel de principiu”, a completat Vasile Mija.
„Sistem subfinanţat”
În Piaţa Prefecturii au mai fost prezenţi şi sindicalişti Sanitas şi angajaţi ai penitenciarelor care, în principiu, au aceleaşi doleanţe. Legea unică a salarizării i-a scos pe oameni în stradă, aceştia ameninţând că vor mai face şi alte proteste dacă nu sunt luaţi în seamă. „Prin legea unică a salarizării suntem defavorizaţi sănătatea, învăţământul şi, în general, bugetarii, suntem pe o treaptă inferioară condiţiilor şi cererilor noastre de muncă şi de lucru. Sistemul este subfinanţat, în ultimul an au fost numai rectificări negative şi suntem în imposibilitatea de a asigura un act medical de calitate. În general vrem o finanţare mai bună a sistemului sanitar. Sperăm să aibă efect protestul, altfel ne vedem obligaţi să continuăm”, a declarat Valeriu Fotescu, lider sindicat Spitalul Municipal Motru.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here