Profesori ai UCB, la o universitate din Turcia

573

Poza 2Două cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au vizitat Universitatea Şirnak din Turcia. Vizita a fost făcută la invitaţia prodecanului Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii Şirnak, în cadrul programului Erasmus.

În perioada 03 – 11 martie 2012, conf. univ. dr. Nicolae Ecobici şi lect. univ. dr. Aniela Bălăcescu, cadre didactice ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, au efectuat o vizită de lucru prin intermediul programului Erasmus – “Mobilităţi în scop de predare” la Universitatea Şirnak din Turcia. Ei au fost invitaţi acolo de către lect. univ. dr. Mete Cuneyte Okyar – prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative din cadrul Universităţii Şirnak. Acesta a sosit la începutul lunii octombrie 2011, în cadrul programului Erasmus pentru cadre didactice, la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi a fost impresionat de cultura şi tradiţia românească.

Profesorii gorjeni, în faţa studenţilor turci

poza 1Cadrele didactice gorjene au susţinut în faţa studenţilor turci cursuri de specialitate interactive, seminarii, prelegeri ştiinţifice pe teme de mare actualitate şi o conferinţă ce s-a desfăşurat în două sesiuni. În prima sesiune, susţinută de lect. univ. dr. Aniela Bălăcescu, au fost prezentate simbolurile naţionale româneşti, o scurtă prezentare a României şi au fost furnizate informaţii despre sistemul educaţional românesc, forma de învăţământ la distanţă. A doua sesiune a conferinţei a fost susţinută de conf. univ. dr. Nicolae Ecobici, care a prezentat judeţul Gorj şi a discutat despre sistemul naţional de învăţământ superior. La respectiva conferinţă au participat rectorul Universităţii din Şirnak, prof.univ.dr. Ali Akmaz, prorectorii prof.univ.dr. Ayhan Demirbaş şi prof.univ. dr. Mehmet Aslan, secretarul general conf.univ.dr. Ibrahim Baz, cadre didactice şi studenţi. În prima zi a vizitei cadrele didactice gorjene au fost întâmpinate de Rectorul Universităţii din Şirnak, profesorul universitar dr. Ali Akmaz, care le-a înmânat o placă hand-made cu inscripţia Universităţii din Şirnak şi a transmis un mesaj de bun venit şi dorinţa de a colabora în continuare cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Vizite şi întâlniri importante

În cursul acestei vizite, cadrele didactice au avut întâlniri cu oficialităţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai comunităţilor turceşti din oraşele Mardin, Idil şi Cizre. La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie din Şirnak a avut loc o întâlnire oficială cu Osman Geliş, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din localitate, precum şi cu alte oficialităţi locale, ocazie cu care a avut loc un dialog intercultural, iar Osman poza 3Geliş le-a oferit cadrelor didactice cadou câte un covor tradiţional hand-made din Şirnak. La invitaţia domnului Rector al Universităţii din Şirnak, cadrele didactice gorjene au vizitat împreună cu un grup de experţi locuri istorice specifice regiunii vizitate. Astfel, aceştia au avut ocazia de a vedea în oraşul Cizre Mausoleul “Mem-u Zin”, Mormântul lui Noe (în turcă Nuh), diferite moschee şi muzee.

Impresiile profesorilor gorjeni

După vizita din Turcia, lect. univ. dr. Aniela Bălăcescu a declarat: “îmi este foarte greu să exprim în cuvinte experienţa pe care am trăit-o la Şirnak. Deşi drumul a fost foarte lung, efortul depus a fost răsplătit. Aici am întâlnit oameni care ne-au făcut să ne simţim ca într-o mare familie, locurile vizitate erau încărcate de istorie şi culturi diferite, iar studenţii s-au arătat interesaţi de temele discutate în cadrul prelegerilor ştiinţifice”. Şi colegul său a fost impresionat de experienţa trăită în Turcia. “Experienţa avută la Sirnak University reprezintă pentru mine una din cele mai pline de emoţie şi spiritualitate experienţe, fiind în acelaşi timp impresionat de nivelul academic al studenţilor şi cadrelor didactice de acolo. Turcii ne-au dat o lecţie de ospitalitate pe care n-o voi uita niciodată. Pentru mine a fost în acelaşi timp surprinzător şi impresionant” a spus conf. univ. dr. Nicolae Ecobici.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here