Procurorul Moţa a operat cinci rețineri în dosarul fostului primar Păsărin

758

Nu mai puțin de cinci persoane au ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în spatele gratiilor în dosarul în care cap de afiș este fostul primar de la Bîlteni, Gheorghe Păsărin, cel care și-a pierdut mandatul după ce a fost arestat preventiv. Cei cinci sunt oameni de afaceri și au fost reținuți pentru 24 de ore într-o anchetă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cel care instrumentează ambele dosare deschise pe numele lui Păsărin. Acuzațiile ce le sunt aduse sunt de evaziune fiscală, niciunul dintre ei nefiind dus la instanță pentru a fi obținute eventuale mandate de arestare preventivă întrucât toți au achitat prejudiciile de care erau acuzați.

În dosarul instrumentat de procurorul Emil Moţa, Vasile Cioată este acuzat că, în calitate de administrator la SC RICH TRUST SRL, a înregistrat în contabilitate un număr de 12 facturi fictive, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 75.112,36 de lei. Ion Ungureanu, în calitate de administrator la SC JONILAV TRANS SRL, a înregistrat în contabilitate un număr de opt facturi fictive, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 40.000 de lei, după cum spun anchetatorii. De asemenea, Antilina Popescu, în calitate de administrator la SC MAREŞAL POP SRL, a înregistrat în contabilitate un număr de 54 de facturi fictive, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 399,037 de lei.
Și Vasile Tiştere, în calitate de administrator la SC TISVARO SRL, a fost reținut după ce a înregistrat în contabilitate un număr de 11 facturi, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 55.000 de lei. Ultimul pe listă este Sorin Marius Popovici care, în calitate de administrator la SC PREST CONSTRUCT SRL, a înregistrat în contabilitate un număr de şapte facturi, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 35.000 de lei. În dosar nu avea cum să lipsească Gheorghe Păsărin, pe care anchetatorii îl acuză că, în calitate de administrator la PAMACONS SRL, a prejudiciat bugetul de stat cu 1.150.000 de lei, prin înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fictive. Edilul se află deja în spatele gratiilor, după expirarea celor 24 de ore de reținere trei dintre cei reținuți vineri plecând acasă liberi, ceilalți doi, Vasile Cioată și Antilina Popescu, fiind puși sub control judiciar.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here