Procesul de restaurare al Porţii Sărutului a început

3308

Lucrările de reabilitare a monumentului “Poarta Sărutului”, care face parte din ansamblul monumental Calea Eroilor din municipiul Târgu-Jiu au început marţi, valoarea investiţiei fiind de peste 370.000 de lei, potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional al Patrimoniului (INP). Procesul de restaurare este estimat pentru finalizare între 5 şi 10 octombrie a.c.

În vederea realizării proiectului de restaurare şi conservare, Institutul Naţional al Patrimoniului a alocat fonduri în valoare de 371.656,44 lei. Astfel, operaţiunile executate la „Poarta Sărutului” includ: înlocuirea tablei de plumb existentă, aplicarea unei izolaţii bituminoase, curăţarea pietrei, biocidare şi hidrofugare.
Monumentul realizat de sculptorul Constantin Brâncuşi va fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, începând cu anul 2015. „Reabilitarea «Porţii Sărutului» reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Institutului Naţional al Patrimoniului din acest an. Interesul primordial în restaurare este de a pune în valoare această capodoperă a artei contemporane universale şi de a contribui astfel la creşterea calităţii operei. Mai mult, restaurarea «Porţii Sărutului» va cântări mult, ca investiţie, în evaluarea dosarului pentru UNESCO. Pentru Târgu-Jiu şi comunitatea locală această lucrare va aduce beneficii materiale şi simbolice, mai ales că întregul ansamblu al lui Brâncuşi reprezintă un centru de atracţie turistică”, a declarat Alexandru Muraru, director general al INP.

Demersuri pentru UNESCO
Un grup alcătuit din arhitecţi, urbanişti, istorici de artă şi arheologi ai INP, împreună cu Ministerul Culturii şi cu autorităţile locale din Gorj au întreprins în ultimele luni proceduri şi acţiuni complexe pentru ca dosarul complet să ajungă la UNESCO.
Includerea operei lui Brâncuşi de la Târgu Jiu în patrimoniul mondial UNESCO este un proces la capătul căruia România va promova un nou ansamblu de valoare culturală universală şi va aduce un binemeritat tribut marelui artist, se menţionează în comunicat.
Procesul de restaurare este estimat pentru finalizare la sfârşitul acestui an.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here