Procesiune cu torţe pentru comemorarea lui Brâncuşi

318

Sculptorul Constantin Brâncuşi a fost comemorat printr-o procesiune cu torţe la 56 de ani de la trecerea în nefiinţă. Manifestarea a avut loc, vineri seară, la Târgu-Jiu şi a fost organizată de către Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români (ASCOR).

La manifestare au participat preoţii de la mai multe lăcaşe de cult din Târgu-Jiu alături de aproximativ 80 de studenţi, de la 23 de centre universitare din ţară. „Este o procesiune dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuşi, este organizată cu prilejul întâlnirii tinerilor studenţi creştin-ortodocşi din toată ţara. Mai exact, ASCOR şi Liga Tinerilor s-au întâlnit în premieră aici, la Târgu-Jiu. Este un moment de bucurie pentru noi. La acest marş au participat 80 de persoane şi au fost aproximativ 50 de făclii”, a precizat preşedintele ASCOR, Răzvan Merei.
Participanţii la procesiune au traversat centrul oraşului, pe Calea Eroilor, şi s-au oprit la biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde a avut loc o slujbă religioasă. Punctul final al marşului a fost Coloana fără Sfârşit.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here