Problemele rromilor, dezbătute de către autorităţi

449

Liderii rromilor din municipiul Târgu-Jiu s-au întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, cu reprezentanţii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean Gorj, în scopul identificării şi rezolvării problemelor existente în comunităţile de rromi.

Reprezentanţii rromilor, în cadrul întâlnirii, au ridicat mai multe problemele printre care şi excluziunea socială, lipsa locurilor de muncă, participarea la viaţa socială, vulnerabilitatea la îmbolnăviri, discriminările la angajare sau neimplicarea factorilor de decizie.
O altă problemă ridicată de către Nelu Pavel, consilier judeţean, a fost importanţa şi rolul mediatorilor. „Noi vrem să avem mediatori şcolari. Mediatorul şcolar este puntea de legătură între şcoală, părinţi şi comunitate, iar mediatorul sanitar are un rol de asemenea foarte important fiind puntea de legătură dintre medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică, autoritatea locală şi comunitate. Noi nu vrem funcţii de directori în deconcentrate cum vor ceilalţi parteneri. Vrem decât, ca împreună, să lucrăm şi să identificăm problemele comunităţilor de rromi”, a declarat consilierul judeţean, Nelu Pavel.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here