Pro Memoria – MARCEL PROUST ŞI BIBEŞTII (VIII)

121

5. Prietenia lui Mihail Sebastian cu prinţul Anton Bibescu
În Jurnalul său, scriitorul menţionează de mai multe ori astfel de invitaţii făcute de Anton Bibescu de a lua prânzul împreună la Hotel Athénéé Palace, unde acesta îşi avea camera închiriată la venirile sale în Bucureşti, prinţul Bibescu atrage atenţia unei societăţi mai conservatoare, care, zice el, nu ştie să fie comodă.

„E nebun! E sărit!” îşi zice Sebastian, găsindu-l „aşa de străin de România şi de Bucureşti, care sunt pentru el un fel de ţinut barbar, un fel de colonie pitorească, încât nu se osteneşte să facă cel mai mic efort pentru a le place indigenilor”: „Cred că Antoine Bibescu are acelaşi sentiment pentru întreaga societate românească. E ca un englez căzut între oameni de culoare” (Jurnal, p. 471).
În primăvara lui 1943, Sebastian îşi petrece o vacanţă de 9 zile la Corcova, între 22 aprilie şi 2 mai 1943, povestindu-i lui Anton Bibescu conţinutul piesei «Ursa Mare», care încă nu era scrisă, faţă de care prinţul se arată «mai ambalat decât mine», îndemnându-şi prietenul la modul imperativ: „Ecrivez tout de suit. Il le faut. Tout de suite. Pas un moment a perdre.” (Jurnal, p. 510).
Mai mult chiar,în sejurul de la Corcova, Sebastian adună material pentru scrierile sale: „Orice călătorie este pentru mine un stimulent. În trăsură, între Corcova şi Strehaia, am văzut o sumă de lucruri noi pentru romanul meu viitor. Mai ales capitolul «Principesa Stana» s-a îmbogăţit cu noi incidente.” (Jurnal, p. 511).
Legătura între Sebastian şi Bibeşti presupune multe „telegrame, scrisori şi invitaţii”, familia prinţului căutând de fapt sociabilitatea şi o companie de spirit: „totul se petrece ca şi cum eu aş fi în viaţa lor un personaj capital” (Jurnal, 25 septembrie 1942, p. 469).
Sunt, desigur, şi semne de indispoziţie sau de rezervă din partea scriitorului. La 14 octombrie 1942, Sebastian consemnează că, într-o scrisoare primită cu o zi în urmă, Anton Bibescu îl întreabă dacă are nevoie de 10.000 lei „pe care e dispus să mi-i trimită”, la care scriitorul răspunde imediat că „nu are nevoie de nimic”. E, de fapt, o demnitate morală pe care Sebastian şi-o poartă în anii de criză ai războiului, evitând îndatorirea de orice fel faţă chiar de conaţionali, de felul lui Zissu, pe a cărui soţie nu ştie cum s-o mai evite!
Câteva întâlniri, la Mogoşoaia, cu Martha Bibescu, nu reuşesc să-i apropie, deşi prinţesa – „sobră, severă, lucidă” – îi adresase o scrisoare „foarte frumoasă (…) despre Antonie”: „Dar ce să fac eu cu lumea asta de lux? Eu, care mâine trebuie să plătesc chiria?” (Jurnal, p.469). La 21 martie 1943, împreună cu Camil Petrescu şi Rosetti, este invitat, alături de alte persoane străine (diplomaţi), la dejun, unde admiră tactul de a-ţi întreţine invitaţii al matroanei din Mogoşoaia. Sâmbătă, 8 mai 1943, se află din nou la dejun la Mogoşoaia, împreună cu Anton şi Elisabeth: „Imposibil să stabilesc o legătură cu Martha Bibescu”.
Socotind că „relaţiile cu menajul Bibescu ar putea fi interesante” (p. 211), Sebastian se va bucura de prietenia distinsei familii până la moartea sa din 29 mai 1945, survenită la o lună de la decesul prinţesei consoarte Elisabeth, la 6 aprilie 1945, în vârstă de 48 de ani (după cum stă scris pe piatra tombală de la Palatul Mogoşoaia). Scrierile acestei frumoase femei, cu nostalgia ţării îndepărtate în suflet, dar plină totodată de o eleganţă mondenă (poeme şi nuvele) erau destul de preţuite, nu de puţine ori Elizabeth Bibesco fiind comparată cu Virginia Woolf ori Catherine Mansfield.
După moartea Elizabethei şi a lui Mihail Sebastian, prinţul Anton Bibescu părăseşte ţara pentru totdeauna, nu înainte de a scrie într-o gazetă din Turnu – Severin: „Sebastian nu mai este. Elizabeth, prezentă pentru mine, e totuşi absentă. Corcova mea iubită e pe cale să dispară şi eu plec. N-am făcut rău să-mi comand sicriul”…
După actul naţionalizării din iunie 1948, proprietăţile familiei princiare Bibescu de la Corcova Mehedinţilor (moşia, conacul, bisericuţa) intră într-un iremediabil proces de degradare.
La 2 septembrie 1951, Anton Bibescu se stinge la Paris, vegheat de unica sa fiică Priscilla, care va trăi până în 2004. Cu acest prilej, prestigiosul cotidian Le Figaro consemna, între alte aprecieri demne de interes din presa anglo-franceză: „Acest bărbat extrem de civilizat a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Proust; viaţa sa a fost intim legată de viaţa socială şi intelectuală a Parisului de la începutul acestui secol”.
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here