Pro Memoria – MARCEL PROUST ŞI BIBEŞTII (VI)

152

4. Marcel Proust şi dorinţa de a veni în România
Într-o altă scrisoare, îi reiterează prietenului Anton dorinţa de a-l vizita: „Dacă aş întrezări de pe-acum mijlocul de a dispune de zece zile, aş merge să petrec opt zile (plus dusul şi întorsul) undeva pe lângă Corcova, la Strehaia bănuiesc.”

Însă, renunţând la ideea de a merge împreună la Constantinopol, din pricina sănătăţii precare, îl îndeamnă pe amic s-o facă el, în termenii categoric hortativi: „Du-te la Constantinopol!”, adică să facă ceea ce trebuie dacă el nu ar exista! Reverederea prietenului este o chemare profundă a sufletelor, de aceea Anton îi scrisese: „eu nu merg la Constantinopol, dacă nu vii şi tu”…
În ciuda tuturor acestor planuri de călătorie, „până la urmă el nu s-a dus niciodată în România altfel decât cu gândul”, ocolind florile potrivnice astmei din peisajul românesc. Din tot acest proiect de călătorie pe meleaguri mehedinţene, a rămas o poezie „Noi lieduri din Macedonia”, dedicată soţilor Anton şi Elisabeth Bibescu, cu un refren tulburător: „Grăieşte Lise spre chinovit:/ – Anton îmi e mie iubit,/ Anton îmi e mie iubit;/ Grăieşte Lise spre chinovit: Livada lui e înflorită…” «Chinovitul» nu poate fi decât el, dependent de camera lui de plută şi fumigaţii pentru boala de astmă, iar poezia ar traduce şi un sentiment mai special privitor la homosexualitatea lui Proust, de care au făcut caz unii comentatori. Aducând-o în prim-planul baladei pe Lise/Elisabeth, Proust îşi ascundea, probabil, prin aceste jocuri florale, anumite trăiri intime, pe care Martha Bibescu nu le ratează în evocarea sa.
Într-o scrisoare din ianuarie 1917, gândindu-se că ţinutul Mehedinţilor ar fi căzut sub ocupaţia germană asemenea „marşului asupra Parisului”, Proust aminteşte în context acele „nume dragi ca acela de Corcova”, gratulându-l la modul sublim: „Dragă Anton, te-am considerat întotdeauna ca pe cel mai inteligent dintre francezi. Te rog să mă crezi şi tu acum puţin român, şi nu dintre cei mai bătuţi în cap, bine?” Nu era prima dată când prietenul de departe avea emoţii pentru evenimentele din România, care ar fi pricinuit prinţilor Bibescu distrugeri şi amărăciune. Într-o mai veche scrisoare adresată lui Emanuel aflat în ţară, Proust se arăta îngrijorat de răscoalele ţărăneşti din 1907, – „început de jaquerie, pe care jurnalele, în martie 1907, o semnalau în România”. „N-aş dori câtuşi de puţin să măgândesc că ţara voastră ar putea deveni revoluţionară, căci atunci aş vrea să vă văd părăsind acel sol tulburat şi venind pentru totdeauna pe al nostru, care, adevărat, e şi mai şi…Hai să trăim cu toţii la hotel….”(Scrisoarea XXXIV către Emanuel Bibescu). P. 96.
„Astfel, în Comarnicul meu, – scrie Martha – fără s-o ştiu, eram la răspântia acestei linii ideale pe care se găseau fostele staţii Bibescu: a Corcovei şi a Strehaiei, această «linie a amintirilor», necontenit frecventată şi folosită, pe care pornea Marcel Proust spre a se alătura prietenilor săi.” (p. 90).
(Va urma)
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here